StiripesurseDiasporaRusia renunţă la un vot asupra unei rezoluţii la ONU privind...

Rusia renunţă la un vot asupra unei rezoluţii la ONU privind Ucraina din cauza lipsei de sprijin

Publicat:

Rusia a renunţat să ţină vineri un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra unei rezoluţii legate de războiul din Ucraina, din cauza lipsei de sprijin din partea celor mai apropiaţi aliaţi ai săi, au indicat pentru AFP surse diplomatice , potrivit agerpres.

“Au făcut apel la iniţierea în comun” a textului lor, despre care au afirmat că se concentrează pe probleme umanitare, “dar nu au primit niciun semnal pozitiv”, a declarat un ambasador sub acoperirea anonimatului, lăsând să se înţeleagă că nici China, nici India nu susţin controversata iniţiativă rusă şi nu ar vota în favoarea acesteia.

Citește și : OECD: Războiul din Ucraina şi sancţiunile vor afecta semnificativ relansarea economică la nivel mondial

Rusia a confirmat joi renunţarea, în cursul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate pe care Occidentul a solicitat-o.

“Am decis să nu cerem supunerea la vot” a acestei rezoluţii vineri, a declarat în Consiliul de Securitate ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, fără să se uite la omologii săi, cu ochii aţintiţi asupra textului său.


Anterior, Rusia a fost admonestată de mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate din cauza iniţiativei sale pentru un text umanitar “condamnând atacurile asupra civililor” şi reclamând protecţia civililor pentru a garanta plecarea acestora din oraşele ucrainene.

Este “cea mai mare ipocrizie, de mărimea Rusiei”, şi “ar trebui să figureze în Guinness World Records”, a afirmat ambasadorul albanez, Ferit Hoxha. Războiul a făcut “trei milioane de refugiaţi în trei săptămâni”, adică echivalentul populaţiei întregii Albanii, a subliniat el.

Citește și : Cel puţin 21 de persoane au fost ucise în tiruri de artilerie rusă în apropiere Harkov

Omoloaga sa britanică, Barbara Woodward, a denunţat o iniţiativă “perversă”. Ce “joc cinic în faţa suferinţei umane extreme”, s-a revoltat diplomata, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.