StiripesurseDiasporaManifestaţie la Herson, dispersată cu tiruri de arme automate şi de...

Manifestaţie la Herson, dispersată cu tiruri de arme automate şi de gaze lacrimogene; cel puţin un rănit

Publicat:

O manifestaţie a locuitorilor din Herson, oraş din sudul Ucrainei ocupat de forţele ruse, a fost dispersată luni cu tiruri de arme automate şi de gaze lacrimogene, care s-au soldat cu cel puţin un rănit, potrivit înregistrărilor video publicate de două media locale, relatează AFP, potrivit agerpres

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a denunţat pe Twitter “criminalii de război ruşi care au deschis focul asupra unor oameni fără arme care manifestează paşnic împotriva invadatorilor”.

Citește și : Israelul încearcă să aducă pacea în Ucraina: ‘Mai e un drum lung de parcurs’

În aceste înregistrări se pot vedea manifestanţi care merg spre centrul Pieţei Libertăţii şi în acelaşi timp militari care se îndreaptă spre ei, înainte de a deschide focul.

Video-uri filmate din cel puţin două unghiuri diferite prezintă apoi momentul în care zeci de protestatari fug din cauza tirului susţinut.


Imaginile au fost difuzate pe reţelele sociale de două media locale, Suspilne Novini şi Most Herson.

Nimic nu indică în aceste imagini că tirurile de arme s-au soldat cu victime.

Într-unul dintre video-uri poate fi văzut un om în vârstă transportat cu un picior însângerat, o voce indicând că a fost rănit de explozia unei grenade asurzitoare.

În postarea sa pe Twitter, Dmitro Kuleba a făcut apel la “oprirea Rusiei”, izolând-o, sancţionând-o “şi făcându-i să dea socoteală pe criminalii de război”.

Citește și : Cum se vede din Israel radiografia conflictului prin interpuşi cu Iranul şi resuscitarea acordului nuclear

Herson, apropiat de Crimeea anexată de Moscova în 2014, este primul mare oraş (de peste 200.000 de locuitori) pe care l-au cucerit forţele ruse după invadarea Ucrainei, pe 24 februarie.

Oraşul a fost de atunci teatrul unor manifestaţii regulate ale locuitorilor împotriva ocupanţilor. O amplă adunare de duminică, 13 martie, a fost vizată de ceea ce au părut a fi tiruri de somaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.