Autorităţile britanice şi franceze au interceptat aproape 500 de oameni care au încercat, luni, să traverseze ilegal Canalul Mânecii, informează marţi dpa, citând agenţia de presă PA, potrivit agerpres.
Autorităţile britanice au adus la ţărm 395 de oameni porniţi în traversare în 12 ambarcaţiuni, iar alţi 101, aflaţi în patru bărci, au fost interceptaţi de autorităţile franceze.
De la începutul anului, peste 4500 de migranţi au ajuns astfel pe ţărmul britanic al Canalului Mânecii, potrivit cifrelor PA.
Între cei sosiţi luni la Dover s-au numărat şi câţiva copii, inclusiv o fetiţă care apare în fotografii desculţă.
Tom Pursglove, subsecretar de stat pentru migraţia ilegală, a subliniat că această “creştere a traversărilor riscante ale Canalului Mânecii este inacceptabilă”.
Potrivit acestuia, traversările clandestine “nu numai că reprezintă un abuz făţiş la adresa legislaţiei britanice privind imigraţia, ci îi afectează pe contribuabilii britanici, pun în pericol vieţi şi capacitatea noastră de a-i ajuta pe refugiaţi să ajungă în Marea Britanie pe căi legale şi sigure”.
Citeşte şi: Ucraina neagă că l-ar fi OTRĂVIT pe Abramovici – Black News
“Publicul britanic s-a săturat, pe bună dreptate”, a adăugat el.
Oficialul britanic a menţionat că noua lege privind naţionalitatea şi frontierele, aflată încă pe masa legislativului, va permite autorităţilor britanice să ia măsuri împotriva traficanţilor de persoane şi să descurajeze imigraţia ilegală, prin introducerea pedepsei cu închisoarea pe viaţă pentru cei care facilitează intrările ilegale şi trecerea sub incidenţă penală a celor care vin clandestin în Marea Britanie ştiind că încalcă legea.











