StiripesurseȘtirile zileiPeste 100 de milioane de infectări cu Covid în Asia

Peste 100 de milioane de infectări cu Covid în Asia

Publicat:

Numărul cazurilor de COVID-19 din Asia a depăşit miercuri 100 de milioane, conform unui bilanţ realizat de Reuters, regiunea fiind afectată în prezent de o resurgenţă a infecţiilor cu coronavirus, dominate sub-varianta BA.2 a Omicron, transmite potrivit agerpres.

Regiunea raportează peste 1 milion de cazuri noi de COVID-19 o dată la circa două zile, conform unei analize Reuters. Cu peste jumătate din populaţia lumii, Asia contribuie cu 21% la totalul cazurilor de COVID-19 raportate.

Citeşte şi: Globalizarea și-a urmat cursul regretabil. Trebuie să găsim un nou model

Sub-varianta BA.2 a Omicron, extrem de contagioasă, însă cu o mortalitate mai redusă, a contribuit la o creştere semnificativă a cifrelor în ultimele săptămâni în ţări precum Coreea de Sud, China şi Vietnam. BA.2 reprezintă în prezent aproape 86% dintre toate cazurile secvenţiate, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Coreea de Sud conduce în clasamentul numărului mediu zilnic de cazuri noi raportate (unu din patru cazuri de infectare raportate la nivel global în fiecare zi), conform analizei Reuters.


În timp ce numărul cazurilor s-a stabilizat la începutul lunii martie, ţara raportează, în medie, peste 300 de decese în fiecare zi. Autorităţile au dispus ca toate crematoriile din ţară să îşi extindă programul de funcţionare.

China încearcă să ţină în frâu cel mai grav focar cu care se confruntă de la începutul pandemiei. Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în Shanghai, alimentate de sub-varianta BA.2, a determinat centrul financiar chinez să intre în lockdown. Oraşul cu 26 de milioane de locuitori a intrat luni într-un lockdown în două etape, restricţionând circulaţia pe poduri şi autostrăzi pentru a limita răspândirea virusului.

China a raportat peste 45.000 de cazuri noi de la începutul acestui an, un număr mai mare decât cel înregistrat pe tot parcursului anului 2021. Deşi China a vaccinat 90% din populaţie, nu suficient de multe persoane în vârstă au primit doze de rapel, fiind astfel susceptibile la infectare.

Cu toate că ţara îşi menţine planul de limitare a focarului, experţi din afara Chinei rămân sceptici cu privire la eficacitatea măsurilor de lockdown în faţa variantei Omicron, extrem de infecţioasă.

“Este clar, din Australia şi din alte părţi ale lumii, că (măsurile de) lockdown pur şi simplu nu sunt eficiente împotriva Omicron – aşa că este de aşteptat să vină un val mare”, a declarat Adrian Esterman, expert în biostatistică la Universitatea din South Australia.

India a înregistrat 43 de milioane de cazuri de COVID-19, mai multe decât totalul din următoarele trei cele mai afectate ţări asiatice, Japonia, Coreea de Sud şi Vietnam.

De asemenea, India a raportat mai puţin de 2.000 de cazuri pe zi în ultimele 11 zile comparativ cu un vârf înregistrat în acest an, în ianuarie, de peste 300.000 de cazuri, în medie, pe zi.

Citeşte şi: Trump îi cere lui Putin să scoată la iveală ‘dosarul’ lui Hunter Biden – Black News

La începutul lunii martie, Asia a depăşit 1 milion de decese asociate COVID-19. În prezent, 1.027.586 de milioane de persoane au murit în urma COVID-19 pe acest continent.

Vaccinurile sunt considerate mai puţin eficiente împotriva BA.2 comparativ cu predecesoarele acestei sub-variante.

Studiile au arătat că Omicron poate reinfecta persoanele diagnosticate anterior cu diferite variante de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.