StiripesurseDiasporaRusia se va confrunta cu creşterea preţului la zahăr şi probleme...

Rusia se va confrunta cu creşterea preţului la zahăr şi probleme de aprovizionare, deoarece traderii redirecţionează livările

Publicat:

Traderii de produse agricole au început să redirecţioneze livrările de zahăr destinate Rusiei, ceea ce va majora şi mai mult preţurile locale şi va creşte presiunile asupra Guvernului de la Moscova pentru a limita inflaţia produselor alimentare, informează Reuters, potrivit agerpres

Zahărul este utilizat pe scară largă în Rusia la conservarea fructelor şi fabricarea de votcă. Mulţi ruşi au început să îşi facă stocuri de zahăr şi alte produse de bază, după ce sancţiunile occidentale fără precedent impuse Moscovei după invadarea Ucrainei au afectat cursul de schimb al rublei şi au majorat preţurile la alimente.

Citește și :  Parlamentul Turciei reduce pragul electoral pentru partide

Miercuri, vicepremierul rus Viktoria Abramchenko a declarat pentru postul public de televiziune că ţara are suficiente stocuri de zahăr pentru a acoperi cererea până la noua recoltă de sfeclă de zahăr din septembrie. Însă statistica arată că ultimele două recolte au fost mai mici decât necesarul de şase milioane de tone, iar deficitul se va agrava dacă livrările spre Rusia vor rămâne limitate, scrie Reuters.

“Este o situaţie dificilă”, a dezvăluit un director de la o casă de trading cu materii prime. Potrivit acestuia, chiar dacă un client ar folosi o bancă rusească nesancţionată, deprecierea rublei a făcut tranzacţiile cu Rusia foarte scumpe, în condiţiile în care firmele de asigurări au majorat primele pentru navele care intră în Marea Neagră.


Mai multe surse au declarat pentru Reuters că traderul Sucden a redirecţionat recent două nave încărcate cu zahăr din America Latină şi care se îndreptau spre Rusia. Datele consultate de Reuters arată că nava Osiris, care a fost închiriată de Sucden pentru a transporta 43.000 de tone de zahăr din Brazilia spre Rusia, se îndreaptă acum spre Vatika Bay, Grecia. O altă navă, denumită Argyroula, care a fost închiriată tot de Sucden pentru a transporta 33.000 de tone de zahăr din Mexic spre Rusia, se îndreaptă acum spre Riga, Letonia.

La rândul său, traderul Louis Dreyfus Company a spus că nava sa Pu Lan Hai, care a plecat din Brazilia la finele lunii februarie cu 45.000 de tone de zahăr destinate Rusiei, va lăsa acum o parte din încărcătură în Egipt şi restul în Georgia.

Citește și : Armata rusă îşi menţine prezenţa activă în estul şi sudul Ucrainei

În încercarea de a readuce preţul zahărului la nivelul la care era înaintea războiului, autorităţile ruse au decis să scutească de duty free importul unei cantităţi de 300.000 de tone de zahăr şi, de asemenea, au interzis exporturile de zahăr până la data de 31 august. Însă măsurile nu şi-au arătat încă roadele. Datele oficiale arată că preţurile la zahăr au crescut cu 46% în Rusia, între 1 ianuarie şi 25 martie. În plus, Rusia a primit până acum 44.000 de tone de zahăr din import ca parte a cotei stabilite la începutul anului.

“Anumite cantităţi vor continua să ajungă în Rusia, vor fi găsite modalităţi, dar nu cred că afacerile vor continua ca înainte”, a declarat o sursă de la o mare casă de trading cu zahăr.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.