StiripesurseDiasporaRusia cere Finlandei să-i restituie mai multe opere de artă

Rusia cere Finlandei să-i restituie mai multe opere de artă

Publicat:

Rusia i-a cerut joi Finlandei să-i restituie mai multe opere de artă aparţinând unor muzee ruseşti, aflate în tranzit prin ţara nordică, care au fost confiscate de autorităţile finlandeze în cadrul sancţiunilor europene împotriva Moscovei, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Ambasadorul Finlandei la Moscova, Antti Helantera, a fost convocat la Ministerul de Externe rus pe 7 aprilie”, a afirmat diplomaţia rusă într-un comunicat, precizând că a “protestat ferm” împotriva confiscării operelor de artă, aflate în tranzit prin Finlanda.

Citește și : OMS se pregăteşte pentru posibile ATACURI CHIMICE în Ucraina

Finlanda a anunţat miercuri confiscarea acestor opere de artă, în valoare de peste 40 de milioane de euro, în cadrul sancţiunilor europene împotriva Moscovei, impuse după invazia Rusiei în Ucraina.

La rândul ei, diplomaţia rusă a denunţat o decizie “arbitrară din punct de vedere juridic”.


“Restituirea bunurilor culturale, care se aflau legal în străinătate în cadrul cooperării dintre muzee, nu poate fi supusă restricţiilor”, a insistat Ministerul de Externe rus.

“Moscova se aşteaptă ca autorităţile finlandeze să ia cât mai curând decizia de a asigura restituirea operelor de artă aparţinând muzeelor din Rusia”, a mai spus ministerul.

Potrivit autorităţilor vamale finlandeze, tablourile, statuile şi alte antichităţi au fost estimate la o valoare totală de 42 de milioane de euro.

Citește și : Ruşii au trimis în Ungaria un avion plin cu combustibil nuclear

Autorităţile finlandeze au păstrat discreţia cu privire la lucrările în cauză, însă au confirmat că unele aparţin celebrului Muzeu Ermitaj din Sankt Petersburg. Operele de artă se întorceau în Rusia prin Finlanda, după ce au fost împrumutate unor muzee din Italia şi Japonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.