StiripesurseDiasporaASASINUL lui David Amess a fost condamnat la închisoare pe viaţă...

ASASINUL lui David Amess a fost condamnat la închisoare pe viaţă în UK

Publicat:

Un tânăr simpatizant al grupării jihadiste Statul Islamic a fost condamnat miercuri în Marea Britanie la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru uciderea deputatului conservator David Amess, relatează AFP, potrivit agerpres.

Membru al Camerei Comunelor pentru circumscripţia Southend West din comitatul Essex, David Amess a fost atacat şi înjunghiat pe 15 octombrie 2021 în Biserica metodistă Belfairs din oraşul Leigh-on-Sea de către Ali Harbi Ali, în vârstă de 26 de ani.

Citeşte şi: LOCKDOWN-ul de la Shanghai alimentează anxietatea lanțurilor globale de aprovizionare – Black News

Acesta din urmă nu a manifestat la proces ”nicio remuşcare şi nicio ruşine, ba dimpotrivă”, a subliniat judecătorul Curţii Penale Old Bailey din Londra, Nigel Sweeney. ”A fost o crimă care lovit în inima democraţiei noastre”, a mai declarat judecătorul.


Ali Harbi Ali, care s-a născut şi a crescut la Londra într-o familie de origine somaleză, a fost găsit vinovat de crimă şi de pregătirea unor acţiuni teroriste.

El a pledat nevinovat, dar a spus la audierea de săptămâna trecută că l-a atacat pe deputatul David Amess pentru că acesta a votat în favoarea raidurilor aeriene în Siria. Frustrat că nu a putut să meargă el însuşi în Siria să lupte alături de Statul Islamic, acuzatul a considerat că trebuia ”să încerce să facă ceva aici pentru a-i ajuta pe musulmanii acolo”.

Citeşte şi: Principalele instituţii evreieşti din Franţa cheamă la ‘un vot masiv’ pentru Macron – Black News

David Amess, în vârstă de 69 de ani la data asasinatului, căsătorit şi tatăl a cinci copii, a fost ales prima dată în legislativul britanic în anul 1983, când a reprezentat circumscripţia Basildon. Apoi, în 1997, a candidat pentru circumscripţia Southend West.

Sentinţele de închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate sunt rare în Marea Britanie. Astfel de verdicte au mai fost date în septembrie anul trecut împotriva poliţistului Wayne Couzens pentru uciderea londonezei Sarah Everard şi împotriva lui Thomas Mair, simpatizant al extremei drepte care a ucis-o în 2016 înaintea referendumului privind Brexitul pe deputata laburistă Jo Cox, o adversară a Brexitului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.