StiripesurseDiasporaMii de sârbi au manifestat la Belgrad în sprijinul Rusiei şi...

Mii de sârbi au manifestat la Belgrad în sprijinul Rusiei şi împotriva NATO

Publicat:

Mii de sârbi fluturând steaguri ruseşti şi sârbe şi purtând poze cu preşedintele Vladimir Putin au manifestat, vineri, prin Belgrad mergând până la ambasada Rusiei, pentru a protesta faţă de eforturile guvernului Serbiei de a se distanţa de Moscova după invadarea Ucrainei, scrie Reuters, scrie news.ro

Mulţimea de oameni, mulţi din organizaţii ultranaţionaliste, s-au alăturat marşului din centrul oraşului până la ambasada rusă din apropiere, unde au tras semnale de rachete, au cântat imnuri ruseşti şi sârbeşti şi au salutat cele două ţări ca naţiuni înfrăţite.

Citește și : Beijingul critică vizita întreprinsă în Taiwan de membri ai Congresului SUA

„Am venit la acest miting pentru a sprijini Rusia şi pentru a spune „nu” tare şi clar politicilor autorităţilor din Belgrad care au luat o decizie ruşinoasă de a vota împotriva Rusiei în cadrul ONU”, a declarat Mladen Obradovic, un protestatar.

În ultimele săptămâni, Belgradul a votat de trei ori pentru rezoluţiile Naţiunilor Unite care condamnau invadarea Ucrainei de către Rusia şi a suspendat-o din principalul organism al ONU pentru drepturile omului. Moscova numeşte acţiunile sale din Ucraina „operaţiune specială”.


Totuşi, Serbia, care depinde aproape în totalitate de gazul şi petrolul rusesc, refuză să impună sancţiuni împotriva Kremlinului şi menţine zboruri regulate către Moscova.

Protestatarii au scandat „Fără NATO” şi „Sârbii şi ruşii sunt fraţi”, precum şi sloganuri împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic care a câştigat votul prezidenţial pe 3 aprilie, în timp ce progresiştii săi au asigurat cele mai multe voturi pentru a forma un guvern.

Citește și :  Departamentul de Stat al SUA aprobă vânzarea de echipament militar de 1 miliard de dolari Nigeriei

 

La începutul acestei săptămâni, într-o mişcare considerată de experţi ca o abatere de la cooperarea militară cu Rusia, Vucic a declarat că Serbia intenţionează să achiziţioneze două duzini de avioane de luptă occidentale noi şi folosite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.