StiripesurseDiasporaTrupele ruse şi-au încheiat regruparea în vederea lansării unei ofensive în...

Trupele ruse şi-au încheiat regruparea în vederea lansării unei ofensive în estul Ucrainei

Publicat:

Trupele ruse şi-au încheiat regruparea în vederea lansării unei ofensive în estul Ucrainei, a anunţat luni Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce un oficial militar american a declarat că Rusia are în prezent în sudul şi estul Ucrainei în total 76 de grupuri tactice la nivel de batalion, relatează CNN şi Reuters, potrivit agerpres

”Consolidarea grupării ofensive are loc în urma transferului de unităţi ruseşti suplimentare. Luptele cele mai intense se desfăşoară în regiunile Slobojanski şi Doneţk”, a declarat la o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, colonelul ucrainean Oleksandr Motuzianik.

Citește și : Nici măcar ameninţările cu bombă nu opresc zborurile Air Serbia spre Rusia

”(Rusia) se pregăteşte pentru o ofensivă în estul Ucrainei pentru a stabili un control complet asupra teritoriului regiunilor Doneţk şi Lugansk şi a asigura stabilitatea” unui coridor terestru cu Crimeea, a explicat oficialul ucrainean.

El a susţinut că trupele ucrainene au recuperat de sub controlul forţelor ruse mai multe aşezări în jurul oraşului Izium din regiunea Harkov.


Oraşul Izium şi zonele învecinate acestuia sunt locurile cu cea mai mare concentrare de trupe ruseşti, care vor încerca din această zonă să-şi dezvolte ofensiva în estul Ucrainei, a mai spus Oleksandr Motuzianik.

Statul Major al armatei ucrainene anunţase anterior că ”în zona operaţională de est, forţele armate ale Federaţiei Ruse îşi finalizează formarea unei noi forţe ofensive”, în urma regrupării trupelor retrase din nordul Ucrainei şi din zona capitalei Kiev.

Armata rusă testează în prezent prin atacuri individuale punctele slabe în liniile de apărare ucrainene, după ce în timpul nopţii de duminică spre luni a lansat noi atacuri asupra unor oraşe din Donbas, a mai precizat Statul Major ucrainean în raportul său zilnic privind evoluţia frontului. Trupele ruse au pătruns între timp în oraşul Kreminna, din regiunea Lugansk.

De partea sa, Rusia a confirmat intensificarea campaniei militare şi a susţinut că a lovit în cursul nopţii sute de ţinte militare ucrainene, inclusiv posturi de comandă şi depozite de muniţii. Potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de Reuters, au fost efectuate atacuri aeriene asupra a 108 zone unde erau concentrate trupe şi echipamente militare ucrainene şi au fost atacate cu artileria 315 ţinte militare, majoritatea în Donbas.

Citește și : Navele de croazieră revin în Australia după doi ani de pandemie

 

Premierul ucrainean Denis Şmîgal a declarat că în oraşul distrus Mariupol încă se dau lupte şi soldaţii ucraineni au încă sub control unele părţi din sud-estul oraşului. Potrivit Rusiei, singurul punct de rezistenţă ucrainean care a mai rămas în acest oraş este la combinatul Azovstal.

La rândul său, un responsabil american de la Pentagon a confirmat că Rusia a trimis întăriri în Ucraina în ultimele zile, crescând în acest timp cu 11 numărul grupurilor tactice la nivel de batalion, astfel că în prezent Rusia are în Ucraina 76 de astfel de formaţiuni. Fiecare grup de acest fel este alcătuit din circa 800 de militari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum se va încheia războiul ruso-ucrainean?

Din perspectivă istorică, războaiele tind să se încheie în cinci moduri. În ultimele luni, Ucraina a reușit să elimine unele dintre variantele mai puțin...

Rusia afirmă că a cucerit oraşul strategic Kostiantinivka din Ucraina. Kievul: ‘Sunt noi afirmaţii false’

Kremlinul a revendicat vineri cucerirea de către armata rusă a oraşului Kostiantînivka din estul Ucrainei, o poziţie fortificată a forţelor Kievului situată pe drumul...

Atacurile Ucrainei au scos din funcțiune 43% din capacitatea de rafinare a Rusiei, afirmă armata ucraineană

Conform unui comunicat al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, atacurile sistematice ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei au reușit să oprească...

Putin nu acordă importanţă penuriei de combustibil din Rusia, în timp ce intensifică atacurile asupra Ucrainei

În ciuda penuriei severe de combustibil din întreaga Rusie, preşedintele Vladimir Putin pare să nu fie deranjat de atacurile tot mai frecvente ale Ucrainei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.