Elevii români care frecventează sistemul public de învățământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reamintește vineri ambasada României la Viena, citată de Agerpres și MOLDPRES.
În prezent, româna este predată în Austria ca limbă maternă în școli primare (Volksschule) și gimnaziale (Allgemeinbildende hohere Schule), sub formă de materie opțională, fără note, însă participarea la curs este menționată în certificatul final (teilgenommen).
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
O listă cu persoanele de contact din fiecare land responsabile pentru predarea limbii materne este disponibilă la adresa de internet.
Părinții pot semnala conducerii instituțiilor de învățământ pe care le frecventează elevii interesul de a-și trimite copiii la cursuri de limba română prin completarea unui formular.
Responsabila pentru cursurile din capitala austriacă este profesoara Beatrice Baumgartl, care poate fi contactată pentru informații suplimentare la adresa de e-mail beatrice.baumgartl@hotmail.com sau la telefon: 069912664241 sau în cadrul a două întâlniri: miercuri 16 septembrie, la BRG Steinbruchstrasse 33, ora 16.30, și vineri 18 septembrie la BRG Waltergasse 7, ora 14.30.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
În Viena, cursurile săptămânale sunt organizate în trei școli, la adresele Ernst Melchior Gasse 9 (luni 15.30-18.00), Phorusgasse (marți 15.30-18.00) și Selzergasse 19 (miercuri, 13.30-16.00), iar pentru elevii de gimnaziu în Steinbruchstrasse 33 (miercuri 16.30-18.00), Waltergasse (vineri 14.30-16.20) și Waltergasse 7 (vineri 16.30-18.00, pentru avansați).











