StiripesurseDiasporaMedvedev: Întărirea NATO la frontierele ruse 'nu mai este o figură...

Medvedev: Întărirea NATO la frontierele ruse ‘nu mai este o figură de stil’, sunt posibile ‘acţiuni agresive’

Publicat:

Întărirea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la frontierele ruse “nu mai este o figură de stil”, iar Moscova trebuie să fie pregătită “pentru posibile acţiuni agresive”, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, informează TASS şi Reuters, potrivit agerpres.   

Referindu-se la “ameninţările cu care se confruntă în prezent Rusia”, Medvedev a precizat că “este vorba în primul rând de încercarea de a extinde prezenţa NATO în apropiere de frontierele” ruse. “Şi aceasta nu mai este astăzi o figură de stil, nu este un set de ameninţări standard. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru acele acţiuni agresive care s-ar putea întâmpla”, a constatat el.

Citește și : Aproximativ 2,84 milioane de refugiaţi din Ucraina au ajuns în Polonia de la începutul războiului

De aceea, a continuat Medvedev, este important “să întărim inclusiv sistemul care permite să asigurăm Rusia cu cele mai moderne arme”. “Iar pentru aceasta este nevoie de tehnică sigură, de înaltă tehnologie, (de tehnologie) puternică – şi militară şi cu dublă utilizare”, a spus el în cadrul şedinţei prezidiului Consiliului pentru ştiinţă şi cercetare.

De asemenea, Medvedev a spus că sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse constituie “război economic”, dar că “nimeni nu va reuşi să izoleze Rusia şi să sufoce economia ei”.


Potrivit lui Medvedev, la ora actuală Federaţia Rusă “se află într-o situaţie specială”, în condiţii de presiune fără precedent. “Practic, acestea nici nu sunt sancţiuni, ci, cum ni s-a spus de anumiţi responsabili străini, este un război economic – şi nimic nu mai poate fi adăugat la aceasta”.

“Noi eram pregătiţi pentru aceasta. Este clar că situaţia se complică, însă nimeni nu va reuşi să sufoce economia noastră, să izoleze Rusia de lume, de alte state”, a adăugat el.

Medvedev a subliniat că Rusia trebuie să-şi concentreze toate forţele şi resursele, “nu doar pentru a depăşi aceste încercări, ci pentru a ieşi din ele învingătoare”.

Citește și : Zelenski anunţă începutul ofensivei ruse în estului Ucrainei

Joia trecută, tot Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat NATO că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică, pentru a restabili echilibrul militar. Totodată, el s-a referit în mod explicit la ameninţarea nucleară, afirmând că ar putea să nu mai fie vorba de o regiune baltică “liberă de nuclear”, regiune unde se află exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.

Duminică, Moscova a avertizat, prin vocea reprezentantului său în Consiliul Arctic, Nikolai Korciunov, împotriva activităţii în creştere a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Arctica şi a atenţionat asupra producerii de “incidente neintenţionate” în regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.