StiripesurseDiasporaMuntenegru intră din vară sub protecţia aviaţiei militare din două ţări...

Muntenegru intră din vară sub protecţia aviaţiei militare din două ţări UE

Publicat:

Ministrul apărării din Muntenegru, Predrag Boskovic, a confirmat pentru un cotidian local că începând din această vară spaţiul aerian al ţării sale va fi protejat de avioane de luptă italiene şi greceşti, în cadrul misiunii NATO de poliţie aeriană, informează marţi agenţia Hina, potrivit agerpres.

Ministrul muntenegrean a precizat că în prealabil va trebui semnat un acord cu Agenţia pentru servicii de trafic aerian din Serbia şi Muntenegru (SMATSA).

Citeşte şi: După recenta graţiere, Alberto Fujimori riscă să fie iar trimis la închisoare

În cadrul aceluiaşi program al NATO, avioanele italiene şi greceşti vor supraveghea şi spaţiul aerian al Albaniei, a menţionat pentru Hina un reprezentant al Alianţei nord-atlantice.

Programul NATO de poliţie aeriană, care urmăreşte asigurarea integrităţii spaţiului aerian al statelor membre, funcţionează din 2004 în republicile baltice Estonia, Lituania şi Letonia, după aderarea acestora la alianţa militară. Spaţiul aerian al Sloveniei este păzit de aeronave din Ungaria şi Italia.


Muntenegru a devenit oficial cel de-al 29-lea stat membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în iunie anul trecut.

Citeşte şi: Maduro cere o întâlnire cu Trump pentru stabilirea unui dialog

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.