StiripesurseDiasporaPutin i-a transmis lui Guterres că încă este posibilă o soluţie...

Putin i-a transmis lui Guterres că încă este posibilă o soluţie diplomatică în Ucraina

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis marţi seară secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, că încă este posibilă o soluţie diplomatică pentru oprirea conflictului din Ucraina, informează mediafax.

“Încă aşteptăm şi sperăm că vom putea obţine acorduri prin canale diplomatice”, a afirmat Vladimir Putin, citat de BBC News.

Liderul de la Kremlin a amintit că se înregistrase “un succes” cu ocazia reuniunii de la Istanbul, dar a subliniat că negocierile au ajuns în impas din cauza informaţiilor privind atrocităţile din Bucha, de la periferia Kievului. “A fost o provocare, armata rusă nu are nicio legătură cu aceste lucruri”, a subliniat Vladimir Putin.

Preşedintele Rusiei a amintit că delegaţiile Rusiei şi Ucrainei continuă negocierile în format online şi a exprimat speranţa că vor fi rezultate. Vladimir Putin a catalogat drept “complicată şi tragică” situaţia din Mariupol, dar a subliniat că armata rusă nu mai derulează operaţiuni în interiorul oraşului.

Preşedintele Rusiei a explicat, potrivit agenţiei Interfax şi postului de televiziune CNN, că va putea fi posibilă oferirea de garanţii internaţionale de securitate Ucrainei abia după rezolvarea crizelor referitoare la statutul regiunilor Crimeea şi Donbas. Liderul de la Kremlin a observat că poziţia negociatorilor ucraineni s-a modificat “dramatic” după negocierile de la Istanbul.


Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a declarat după întâlnirea pe care a avut-o la Moscova cu Vladimir Putin că a propus crearea unui grup pe probleme umanitare format din reprezentanţii Naţiunilor Unite, Rusiei şi Ucrainei, pentru facilitarea funcţionării coridoarelor umanitare în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.