StiripesurseRăzboi in UcrainaCadavrele a 1.150 de civili au fost descoperite în regiunea Kiev

Cadavrele a 1.150 de civili au fost descoperite în regiunea Kiev

Publicat:

Cadavrele a 1.150 de civili au fost descoperite în regiunea Kiev din Ucraina de la declanşarea invaziei ruse, iar 50-70% dintre acestea aveau răni provocate de gloanţe trase cu arme de calibru mic, a anunţat joi poliţia capitalei ucrainene, informează Reuters, potrivit agerpres.

Şeful poliţiei regiunii Kiev, Andrii Nebitov, a declarat într-o înregistrare video postată pe Twitter că majoritatea cadavrelor au fost descoperite în oraşul Bucea, unde sute de trupuri neînsufleţite au fost găsite după retragerea forţelor ruse.

Citeşte şi: Fiul lui Benazir Bhutto este noul ministru de externe în Pakistan – Black News

“Până la ora actuală, noi am găsit, examinat şi am predat instituţiilor criminalistice 1.150 de cadavre de civili”, a spus Nebitov în înregistrarea video, în timpul căreia stă printre dărâmăturile unor clădiri distruse de luptele grele care au avut loc în regiunea Kiev. “Vreau să subliniez că aceştia erau civili, nu militari”, a adăugat el.

Înregistrarea video a fost postată în ziua în care secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, urmează să aibă la Kiev o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.


Televiziunea ucraineană l-a arătat pe Guterres vizitând oraşul Borodianka, unde, potrivit lui Zelenski, situaţia este “mult mai îngrozitoare” decât în oraşul vecin Bucea.

Ucraina afirmă că civilii găsiţi morţi în Bucea au fost ucişi de forţele ruse în timpul ocupaţiei lor asupra zonei.

Citeşte şi: Flota rusă din Marea Neagră poate încă lovi ţinte din Ucraina – Black News

Reuters precizează că nu a putut verifica dintr-o sursă independentă numărul de persoane găsite ucise în Bucea sau circumstanţele morţii lor.

Rusia a negat că a ţintit civili de la declanşarea “operaţiunii militare speciale” pe 24 februarie. Ea a calificat acuzaţiile conform cărora forţele ruse au executat civili în Bucea în perioada în care au ocupat oraşul drept “un fals monstruos”, menit să denigreze armata rusă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.