StiripesurseRăzboi in UcrainaRuşii recunosc că au bombardat Kievul în timpul vizitei lui Guterres:...

Ruşii recunosc că au bombardat Kievul în timpul vizitei lui Guterres: ‘Am folosit arme de înaltă precizie’

Publicat:

Rusia a confirmat vineri că a efectuat cu o zi înainte o lovitură cu arme “de înaltă precizie” împotriva Kievului, chiar în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, informează AFP şi TASS, potrivit agerpres.

“Forţele ruse au distrus cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune atelierele companiei aerospaţiale Artiom, în oraşul Kiev”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus, Igor Konaşenkov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vezi şi: Joe Biden nu va lăsa Rusia să intimideze Europa (VIDEO) – Black News

Acesta a fost primul bombardament asupra Kievului de la mijlocul lui aprilie. El a avut loc chiar în timpul deplasării, joi, a secretarului general al ONU la Bucea şi în alte localităţi de lângă Kiev, locul unor presupuse abuzuri imputate de ucrainene forţelor militare ruse, care dezmint implicarea lor.

De asemenea, potrivit lui Konaşenkov, trupele de rachetă ale Forţelor Terestre ale Federaţiei Ruse au lovit în timpul nopţii de joi spre vineri 13 obiective militare ale Ucrainei.


Armata rusă a distrus joi, tot “cu rachete de înaltă precizie”, “trei centrale electrice situate lângă noduri feroviare”, în special la Fastov, în regiunea Kiev.

Potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, cel puţin o persoană a murit în urma atacurilor ruse întreprinse în timpul vizitei lui Guterres.

Citeşte şi: Erdogan vizitează Arabia Saudită, o premieră după asasinarea lui Khashoggi – Black News

Autorităţile ucrainene au descris joi seară bombardamentele ruseşti asupra Kievului drept “un act odios de barbarie”.

Serviciile de urgenţă au scris pe Facebook că zece persoane au fost rănite în aceste atacuri, după ce o o clădire rezidenţială de 25 de etaje a fost lovită cu rachete. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.