StiripesurseȘtirile zileiVasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic...

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Publicat:

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și vom proteja interesele cetățenilor. Mesajul a fost transmis astăzi de premierul desemnat, Vasile Tofan, care prezintă în Parlament programul de guvernare.

Candidatul la funcția de prim-ministru a subliniat că evitarea escaladării nu înseamnă „acceptarea permanentă a unor reguli diferite, a încălcării drepturilor fundamentale și a prezenței militare ruse ilegale”, transmite moldpres.md.

Citeşte şi: Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova – Stiripesurse.md

„Aplicarea legislației europene trebuie pregătită pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute internațional. Fondul de convergență va deveni operațional de la 1 ianuarie 2027, cu reguli publice și raportare transparentă. Vom extinde accesul locuitorilor regiunii la serviciile publice naționale și vom aplica, gradual, reguli fiscale, vamale, economice, sociale și de mediu comune”, a remarcat Vasile Tofan.

Acesta a menționat că reintegrarea trebuie să avanseze prin avantaje concrete pentru oameni: servicii, infrastructură, educație, oportunități economice și protecția drepturilor.


„Angajamentul nostru este clar: vom proteja pacea fără să ignorăm riscurile, democrația fără ezitare și legea fără standarde diferite”, a punctat Vasile Tofan.

Obiectivul principal este avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, menținerea stabilității și apropierea treptată a raioanelor de est de spațiul constituțional. Politica de reintegrare va fi graduală, pragmatică, coordonată și orientată spre rezultate concrete pentru oameni.

Cele două maluri ale Nistrului vor fi apropiate prin convergență juridică, economică, fiscală, vamală, socială, educațională, culturală și informațională. Regulile naționale vor fi extinse gradual și previzibil, iar întreprinderile vor funcționa într-un cadru mai transparent și echitabil. Fondul de convergență va susține proiecte care reduc diferențele dintre cele două maluri ale Nistrului și sporesc atractivitatea reintegrării pașnice.

Parlamentul s-a reunit astăzi în ședință plenară pentru a examina Programul de activitate al Guvernului și a acorda votul de încredere noului Cabinet de miniștri. Mandatul noului Executiv va fi axat pe direcția „Republica Moldova – o țară europeană, sigură și prosperă, în care inițiativa privată creează creștere, iar un stat eficient și competent livrează servicii publice de calitate, care îmbunătățesc viața oamenilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan propune o nouă viziune pentru valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului

Premierul desemnat, Vasile Tofan, propune o nouă abordare privind administrarea și valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului, susținând că numeroase imobile și terenuri sunt...

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.