StiripesurseDiasporaInvazia Rusiei în Ucraina, punctul central al reuniunii prin videoconferinţă a...

Invazia Rusiei în Ucraina, punctul central al reuniunii prin videoconferinţă a liderilor G7

Publicat:

Liderii grupului naţiunilor celor mai industrializate, G7, se reunesc duminică în videoconferinţă, în timpul căreia este de aşteptat ca îngrijorările privind invazia Rusiei în Ucraina să reprezinte punctul central al întâlnirii, transmite dpa, potrivit agerpres

Totodată, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma să intervină în cadrul evenimentului online pentru a-i informa pe liderii Regatului Unit, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei şi SUA despre situaţia din teren.

Citește și : Jumătate din teritoriul Ucrainei este contaminat în prezent cu mine sau proiectile neexplodate (Kiev)

Există informaţii potrivit cărora preşedintele american Joe Biden ar putea dori să discute despre sancţiuni suplimentare impuse Rusiei.

Germania deţine în acest an preşedinţia G7, aminteşte AFP. Aceasta este a treia reuniune a G7 de la începutul anului.


“Ziua de 8 mai este o dată istorică ce marchează sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial în Europa care a provocat teroare, distrugere şi moarte în Europa”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a cancelarului german Olaf Scholz, care a apreciat că războiul din Ucraina face “coeziunea în cadrul G7 (…) mai importantă ca oricând”.

Deocamdată nu există detalii cu privire la ora la care va avea loc reuniunea, iar organizatorii au anunţat că pe agenda discuţiilor şi-ar putea face loc şi alte teme.

Reuniunea G7 se desfăşoară în ajunul paradei militare dedicate zilei de 9 mai în Rusia, care marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Armata rusă a efectuat sâmbătă în Piaţa Roşie din Moscova ultimele repetiţii pentru tradiţionala defilare militară, în prezenţa unor militari care au participat la ofensiva din Ucraina.

Citește și : Ucraina şi Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, invocând abuzuri asupra etnicilor ruşi pe teritoriu ucrainean şi promiţând să demilitarizeze şi “denazifice” ţara vecină. Puternica rezistenţă ucraineană a împins forţele ruse către est, dar Rusia nu pare să dea semne că are de gând să pună capăt unui război despre care a insistat că nu-l va începe timp de luni bune înaintea atacului, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.