StiripesurseȘtirile zileiPloi torenţiale şi inundaţii, prognozate în estul Australiei

Ploi torenţiale şi inundaţii, prognozate în estul Australiei

Publicat:

Locuitorii din estul Australiei au fost avertizaţi să se pregătească pentru ploi torenţiale şi posibile viituri săptămâna aceasta, în condiţiile în care în statele Queensland şi New South Wales (NSW) sunt prognozate noi inundaţii, relatează luni Xinhua, potrivit agerpres.

Biroul de Meteorologie din Queensland (BoM) a anunţat luni că pentru următoarele zile sunt prognozate averse şi furtuni cu posibile ploi torenţiale, ceea ce ar putea provoca inundaţii şi creşteri ale nivelului râurilor, fiind vizate în special Western River şi râul Diamantina.

Citeşte şi: UK impune noi sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

BoM a precizat că ploi abundente vor cădea probabil timpul nopţii în unele regiuni, ceea ce poate conduce la viituri, afectând sistemele de transport.

Conform prognozei BoM, capitala Brisbane ar putea primi luni până la 15 mm de precipitaţii, crescând până la 60 mm până miercuri.


Ploi abundente sunt aşteptate miercuri şi joi pe coasta de est şi în sudul statului Queensland, însă nu se ştie cu exactitate locul unde vor cădea cele mai abundente precipitaţii.

Citeşte şi: 60 de morţi într-o şcoală bombardată din estul Ucrainei – Black News

Serviciile de pompieri şi de urgenţă din Queensland i-au îndemnat pe locuitori să planifice din timp dacă călătoresc în această săptămână şi să fie la curent cu ultimele avertismente meteo şi de inundaţii.

BoM a avertizat, de asemenea, că ploi torenţiale sunt prognozate pentru unele regiuni din nordul New South Wales începând de marţi seara. Biroul a emis deja o avertizare de inundaţii pentru râul Bogan din regiunea central-vestică a NSW.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.