StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele sud-coreean în exerciţiu vrea reluarea dialogului cu Phenianul

Preşedintele sud-coreean în exerciţiu vrea reluarea dialogului cu Phenianul

Publicat:

Preşedintele sud-coreean în exerciţiu Moon Jae-in a făcut apel luni la reluarea dialogului intercoreean, într-un discurs susţinut în ultima sa zi de mandat şi pe fondul unei noi creşteri a tensiunilor legate de testele de rachetă nord-coreene, relatează Yonhap, potrivit agerpres.

“Pacea este pentru noi o condiţie a supravieţuirii, o condiţie a prosperităţii”, a spus Moon. “Sper sincer ca eforturile de denuclearizare şi de instituţionalizare a păcii să continue, împreună cu reluarea dialogului între Sud şi Nord”, a adăugat el.

Citeşte şi: UK impune noi sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

Într-o trecere în revistă a celor cinci ani de mandat prezidenţial, Moon a amintit de rolul său în reglementarea crizei din 2017 – când Coreea de Nord a efectuat un test nuclear şi a lansat rachete balistice intercontinentale (ICBM) – şi trecerea la dialog şi diplomaţie.

El a susţinut că a transformat atunci “o criză de război în Peninsula coreeană” într-o “fază de dialog” care a generat speranţe de pace şi prosperitate în peninsulă.


Moon Jae-in, care s-a întâlnit în 2018 de trei ori cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, a făcut din apropierea de Coreea de Nord o prioritate a mandatului său şi a mediat organizarea de summituri între Kim Jong-un şi preşedintele american Donald Trump.

Totuşi, aminteşte Yonhap, după ce al doilea summit Kim-Trump s-a încheiat fără un acord, Coreea de Nord a evitat tratativele privind renunţarea la programul său de arme nucleare şi a efectuat până acum doar în acest an nu mai puţin de 15 teste, inclusiv o lansare de rachetă balistică intercontinentală; persistă preocupările că Phenianul va continua provocările, lansând o nouă ICBM sau chiar efectuând un test nuclear, notează Yonhap.

Citeşte şi: 60 de morţi într-o şcoală bombardată din estul Ucrainei – Black News

În discursul său de zece minute, Moon a enumerat de asemenea mai multe realizări ale mandatului său, inclusiv măsurile antiepidemice adoptate pentru a ţine sub control coronavirusul, redresarea economică postpandemie şi o iniţiativă privind neutralitatea emisiilor de CO2.

Ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales al Coreei de Sud, candidatul opoziţiei Yoon Suk-yeol (Partidul Puterii Populare), câştigătorul scrutinului de la începutul lui martie, urmează să aibă loc marţi la Seul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.