StiripesurseȘtirile zileiChina: Peste 13.000 de locuitori ai unui complex rezidenţial din Beijing,...

China: Peste 13.000 de locuitori ai unui complex rezidenţial din Beijing, tranferaţi cu forţa în carantină

Publicat:

Peste 13.000 de rezidenţi ai complexului rezidenţial Nanxinyuan din sud-estul Beijingului au fost trimişi forţat în carantină în noaptea de vineri până sâmbătă, după ce 26 de cazuri de Covid-19 au fost descoperite, relatează Le Figaro, scrie news.ro .

Potrivit imaginilor şi a unei notificări oficiale distribuite pe scară largă pe reţelele de socializare, aceştia au fost transportaţi, deşi testaţi negativ, peste noapte, la hoteluri de izolare şi ameninţaţi cu represalii dacă s-au opus.

Citește și :  Doi opozanţi în exil ai lui Putin desemnaţi ‘agenţi ai străinătăţii’

“Experţii au decis că toţi rezidenţii din Nanxinyuan vor fi puşi în carantină de la miezul nopţii pe 21 mai, timp de şapte zile”, se arată într-un anunţ al autorităţilor sanitare din districtul Chaoyang. “Vă rugăm să cooperaţi sau vă veţi confrunta cu consecinţe legale”, s-a mai spus în comunicat.

Fotografiile de pe reţelele de socializare au arătat sute de oameni stând la coadă cu bagajele în întuneric pentru a se urca în autocare în afara reşedinţei. “Unii dintre noi au fost închişi timp de 28 de zile din 23 aprilie şi toţi am fost testaţi negativ de atunci”, s-a plâns un rezident pe Weibo. “Mulţi dintre vecinii mei sunt în vârstă sau au copii mici”.


Locuitorilor li s-a cerut să-şi împacheteze hainele şi articolele esenţiale şi au spus că casele lor vor fi dezinfectate, potrivit discuţiilor de pe Weibo.

Citește și : Germania va livra Ucrainei primele 15 tancuri antiaeriene de tip Gepard în luna iulie

China urmează o politică draconică “zero Covid”: închiderea graniţelor, teste masive, izolarea oraşelor întregi şi carantine forţate pentru cazurile de contact. Beijingul se confruntă cu cel mai mare focar de contaminare de la începutul pandemiei. Varianta Omicron a infectat peste 1.300 de persoane de la sfârşitul lunii aprilie, ceea ce a dus la închiderea pe perioadă nedeterminată a restaurantelor, şcolilor şi obiectivelor turistice.

Luna trecută, mii de locuitori din Shanghai au fost trimişi în centre de carantină improvizate, aflate la sute de kilometri distanţă, în timp ce metropola cu 25 de milioane de oameni se lupta cu un focar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 15 iunie 2026

Oportunităţi profesionale, negocieri importante şi schimbări benefice pentru mai multe zodii. Gemenii sunt plini de idei inovatoare, Leii pot transforma o discuţie într-o şansă...

Datele colectate de utilizatorii unui celebru joc au ajutat la dezvoltarea unui sistem de navigație

Datele colectate de milioane de utilizatori ai jocului Pokémon Go au fost folosite pentru dezvoltarea unei tehnologii de navigație care ar putea fi utilizată...

Nu e apă, nu e grăsime: ce provoacă senzația de balonare de dimineață și cum o combați

Senzația de balonare cu care te trezești dimineața își are originea, de cele mai multe ori, în seara precedentă. Nutriționista Elena Maestre arată că...

O nouă metodă de a controla căldura ar putea îmbunătăți producția de energie

Căldura este ceva cu care ne confruntăm în fiecare zi. O ceașcă de cafea aburindă se răcește treptat, un laptop se încălzește în timpul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.