StiripesurseDiasporaSlovenia : Premierul l-a demis pe şefului Statului Major al armatei...

Slovenia : Premierul l-a demis pe şefului Statului Major al armatei după eşecul armatei slovene la testele NATO

Publicat:

Premierul sloven Miro Cerar a anunţat joi destituirea şefului Statului Major al armatei după eşecul forţelor slovene la testele de aptitudini ale NATO şi criticile formulate faţă de lipsa resurselor alocate pentru apărare, informează France Presse.

‘Din moment ce şeful Statului Major are responsabilitatea ultimă în pregătirea trupelor, în activitatea şi utilizarea operaţională a tuturor unităţilor, guvernul îl revocă pe generalul Andrej Osterman’ din funcţie, a declarat premierul de centru-stânga, potrivit agerpres.

El a precizat că i-a dat termen o lună ministrului apărării, Andreja Katic, pentru a lua măsurile necesare cu scopul de a asigura pregătirea de luptă a Brigăzii 72.

Citește și : Turcia : Principalul partid prokurd cere oprirea ofensivei împotriva YPG în Afrin

La finalul unei serii de teste ale NATO pentru care s-a antrenat în mod special, Brigada 72 a fost declarată săptămâna trecută ‘inaptă de luptă’, a recunoscut miercuri un purtător de cuvânt al armatei slovene.


‘Sunt ani de când noi tragem un semnal de alarmă’, a subliniat el. ‘Echipamentele noastre sunt vechi şi uzate’ şi ‘noi suntem insuficient dotaţi, atât din punct de vedere financiar, cât şi ca efective, chiar dacă misiunile noastre s-au înmulţit’, potrivit acestuia.

Prima ţară din fosta Iugoslavie care s-a alăturat NATO în 2004, Slovenia, cu o populaţie de 2 milioane de locuitori, între care efective de 6.770 de militari, şi-a redus bugetul apărării la aproximativ 1% din PIB în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, decise după criza gravă prin care a trecut ţara în 2012-2013.

Guvernul s-a angajat să acorde mai multe resurse armatei, cu obiectivul de a-i consacra 1,14% din PIB în 2024. Cota alocată apărării a reprezentat 1,6% din PIB în 2010.

NATO îşi exprimă permanent preocuparea în legătură cu faptul că bugetele destinate apărării ale majorităţii membrilor săi se îndepărtează de ţinta propusă de 2%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.