StiripesurseȘtirile zileiGuvernul american se teme că baia de sânge de la 24...

Guvernul american se teme că baia de sânge de la 24 mai de la Uvalde ar putea ‘inspira’ altele

Publicat:

Baia de sânge de la 24 mai de la Uvalde, unde au fost ucise 21 de persoane, ”a fost salutată pe forumuri pe Internet cunoscute în promovarea extremismului intern şi teoriilor complotului, de către indivizi care au încurajat la repetarea acesteia”, avertizează Departamentul Securităţii Interne într-o actualizare a unui buletin de alertă antiteroristă , relatează AFP, scrie news.ro

Alţii au ”pretins că a fost vorba despre o înscenare organizată de către Guvern cu scopul de a impune o adoptare a unor măsuri de reglementare a armelor de foc”, anunţă departamentul.

Citește și : Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

Atacurle armate cele mai mediatizate ”inspiră”, în Statele Unite, alţi indivizi, iar unii cercetători vorbesc despre un ”efect al imitaţiei”.

Potrivit acestei actualizări a buletinului de alertă, acest efect s-a manifestat în atacul rasist de la 16 mai, la Buffalo, în statul New York, unde afroamericani au fost ucişi prin împuşcare într-un supermarket.


Autorul acestui atac, un tânăr adept al supremaţiei alblor a declaratcă a fost ”inspirat” de un asalt la două moschei în Noua Zeelendă, în 2019, scrie departamentul american.

Potrivit departamentului, un val recent de atacuri sângeroase a arătat că Statele Unite se confruntă cu o ameninţare internă ”complexă şi dinamică”, iar aceasta poate deveni ”şi mai dinamică” în lunile următoare.

O hotărâre a Curţii Supreme privind dreptul la avort, aşteptată la sfârşitul lui iunie, o schimbare a regulamentului la frontiera de sud, urmată de o creştere a venirii unor imigranţi şi alegerile de la jumătate de mandat, în noiembrie, riscă ”să fie folosite pentru a justifica acte de violenţă”, se arată în acest buletin.

Citește și : Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi

Departamentul Securităţii Interne, înfiinţat în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, publică cu regularitate acest tip de avertismente, însă acestea erau consacrate, în mod istoric, unor ameninţări de origine externă, şi anume jihadistă.

Primul buletin care pune accentul asupra ameninţării interne a fost publicat în ianuarie 2021, după ce susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

11 țări europene vor să crească restricțiile de călătorie pentru turiștii ruși

Pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile împotriva civililor ucraineni, unsprezece țări europene solicită noi restricții care vizează cetățenii ruși care doresc să călătorească...

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Google propune un experiment biologic. Vrea să elibereze zeci de milioane de țânțari purtători de boli, în SUA

Compania Google a trimis o cerere către Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) în care susţine că vrea să elibereze 64 de milioane de...

Aproape 5.000 de moldoveni au studiat în Europa prin programul Erasmus+

Programul Erasmus+ continuă să ofere oportunități de studiu, formare și dezvoltare profesională pentru tinerii din R. Moldova, contribuind la modernizarea sistemului educațional și la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.