StiripesurseDiasporaOCDE înrăutăţeşte previziunile privind avansul economiei mondiale, din cauza războiului din...

OCDE înrăutăţeşte previziunile privind avansul economiei mondiale, din cauza războiului din Ucraina

Publicat:

Războiul din Ucraina a făcut ca perspectivele de creştere să fie mult mai sumbre, chiar dacă economia mondială ar trebui să evite o criză a stagflaţiei, aşa cum s-a înregistrat în anii ’70, a avertizat miercuri Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters, potrivit agerpres

Organizaţia cu sediul la Paris se aşteaptă anul acesta la o creştere a economiei globale de 3%, mult sub nivelul de 4,5% previzionat în decembrie. Anul viitor, creşterea ar urma să încetinească şi mai mult, la 2,8%, faţă de previziunea anterioară, de 3,2%, conform raportului OCDE.

Citește și : Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

Orice atenuare a poverii creşterii preţurilor este puţin probabilă, anul acesta inflaţia urmând să atingă nivelul de vârf de 8,5% în ţările OCDE, înainte de a scădea la 6% în 2023. Anterior, OCDE previziona o rată a inflaţiei de 5% în 2022 şi de 3% în 2023.

În pofida creşterii mai reduse şi a perspectivelor inflaţioniste ridicate, OCDE vede un risc limitat de stagflaţie, ca cel din anii 1970, când şocul preţului petrolului a dus la creşterea şomajului şi inflaţie ridicată.


De asemenea, OCDE apreciază că sunt motive pentru o retragere a măsurilor de stimulare monetară în ţările cu inflaţie ridicată, cum ar fi Statele Unite şi Europa de Est.

Cea mai mare economie mondială ar urma să înregistreze o creştere de 2,5% anul acesta şi de 1,2% anul viitor, după ce anterior previziona un avans de 3,7% în 2022 şi de 2,4% în 2023.

China, a doua economie mondială, va creşte cu 4,4% anul acesta şi cu 4,9% anul viitor, după ce în decembrie OCDE estima o expansiune de 5,1% în 2022 şi în 2023.

Citește și : Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi

Zona euro, mult mai expusă la importurile de energie din Rusia şi la efectele războiului din Ucraina, ar urma să înregistreze o creştere de 2,6% anul acesta şi de 1,6% anul viitor, după ce anterior previziona un avans de 4,3% în 2022 şi de 2,5% în 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.