StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile din Beijing, în 'cursă contra cronometru' pentru limitarea unui focar...

Autorităţile din Beijing, în ‘cursă contra cronometru’ pentru limitarea unui focar de COVID-19

Publicat:

Autorităţile din capitala Chinei au avertizat luni că o creştere accentuată a numărului de cazuri de COVID-19 asociate unui bar non-stop a atins un nivel critic, iar oraşul cu 22 de milioane de locuitori se află într-o “cursă contra cronometru” pentru a limita cel mai grav focar al său înregistrat de la începutul pandemiei, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Milioane de persoane sunt vizate de testări obligatorii, iar mii de locuitori au fost carantinaţi, la doar câteva zile de la ridicarea restricţiilor extinse în vigoare timp de peste o lună pentru limitarea unui focar de la sfârşitul lunii aprilie.

Citește și : Coreea de Nord a tras iar cu tunurile şi îngrijorează Seulul

Autorităţile au anunţat în weekend un focar “feroce” de COVID-19 asociat cu Heaven Supermarket Bar, care tocmai s-a redeschis după ridicarea restricţiilor, săptămâna trecută.

Focarul cu cel puţin 287 de cazuri a stârnit noi temeri referitoare la perspectivele celei de-a doua economii a lumii. China este în curs de revenire după un lockdown de două luni în oraşul Shanghai care a stârnit îngrijorări legate de lanţurile de aprovizionare la nivel mondial.


“Ar trebui să facem totul, într-o cursă contra cronometru”, a declarat într-o conferinţă He Lijian, purtător de cuvânt al guvernului municipal din Beijing, făcând referire la eforturile de limitare a focarului.

Autorităţile s-au abţinut de la reintroducerea celor mai dure dintre restricţiile anterioare, însă aproximativ 10.000 de persoane apropiate ale clienţilor barului au fost identificate, iar clădirile rezidenţiale în care acestea locuiesc au fost carantinate.

Chaoyang, cel mai mare cartier din oraş, în care este situat barul, a început luni o campanie de testare în masă de trei zile, fiind vizaţi aproximativ 3,5 milioane de locuitori.

Persoanele infectate în cel mai recent val de cazuri trăiesc sau lucrează în 14 dintre cele 16 districte ale capitalei, au precizat autorităţile.

Poliţia a deschis o anchetă penală pe numele persoanei care gestionează barul, aceasta riscând acuzaţii de zădărnicire a prevenirii epidemiei, a declarat în cadrul conferinţei de presă Pan Xuhong, director adjunct al Biroul de Securitate Publică al oraşului.

Pan a precizat că alte trei persoane – două care vizitaseră barul, iar cealaltă un contact apropiat al clienţilor localului – sunt cercetate penal după ce au ieşit afară în pofida ordinului de izolare la domiciliu.

Ulterior s-a confirmat că cei trei erau infectaţi, ceea ce a condus la carantinarea a zeci de persoane în unităţi speciale, iar peste 2.000 sunt vizate de alte măsuri asociate COVID-19, a spus Pan.

Citește și : Michelle Bachelet nu mai vrea să fie Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului

Licenţa de funcţionare a barului a fost retrasă după ce autorităţile au constatat că nu au fost respectat regulile în vigoare asociate COVID-19, a indicat marţi districtul Chaoyang.

Barurile din oraş, cluburile de noapte, sălile de karaoke, internet cafe-urile şi alte zone de divertisment sunt vizate de inspecţii, potrivit Beijing Daily, iar activitatea localurilor din spaţii subterane a fost suspendată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.