StiripesurseDiasporaMinistrul ceh al educaţiei îşi anunţă demisia pe fondul unei anchete...

Ministrul ceh al educaţiei îşi anunţă demisia pe fondul unei anchete privind un contract suspect de transport

Publicat:

O anchetă privind o afacere suspectă l-a determinat pe ministrul ceh al educaţiei, Petr Gazdik, să-şi anunţe demisia duminică, informează DPA, potrivit agerpres

Gazdik, din partea partidului conservator STAN, a anunţat că va demisiona la sfârşitul lunii – nu din cauza vreunei abateri, ci pentru a evita daunele aduse partidului său şi coaliţiei de guvernare.

Citește și :  Washingtonul retrage un apropiat al preşedintelui venezuelean Maduro de pe lista neagră a Trezoreriei

Ministrul avea legături cu un om de afaceri care se numără printre mai multe persoane acuzate de implicare într-o afacere privind contracte suspecte emise de compania de transport din Praga. Contractele sunt investigate de poliţie. Gazdik însuşi nu se numără printre suspecţi.

Premierul Petr Fiala a apreciat demisia lui Gazdik drept un “pas onorabil”.


Aceasta va fi prima schimbare de miniştri de la preluarea mandatului de către coaliţia liberal-conservatoare formată din cinci partide, la sfârşitul lunii decembrie, şi va avea loc cu puţin timp înainte ca Republica Cehă să preia, la 1 iulie, preşedinţia semestrială rotativă a UE.

Citește și : Al treilea american este dat dispărut după ce a călătorit în Ucraina

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.