StiripesurseȘtirile zileiO mediere a ONU în favoarea unui acord în Libia s-a...

O mediere a ONU în favoarea unui acord în Libia s-a soldat cu un nou eşec

Publicat:

O mediere a ONU în favoarea unui acord între taberele rivale din Libia asupra unui cadru constituţional care să permită organizarea unor alegeri s-a soldat, luni, cu un nou eşec, lăsând ţara fără o ieşire vizibilă din criza politică în care se află, relatează AFP, scrie news.ro .

Reprezentanţi ai Parlamentului instalat în estul Libiei şi ai Înaltului Consiliu de Stat (HCE) care face oficiu de Senat, la Tripoli (vest) – adunaţila Cairo în perioada 12-19 iunie, sub auspiciile ONU – nu au ajuns la un acord asupra unui text menit să reglementeze organizarea unor alegeri prezidenţiale şi legislative – care urmau să aibă loc iniţial la sfârşitul lui 2021.

Citește și :  Prinţul William al Marii Britanii împlineşte 40 de ani

”A treia şi ultima rundă de negocieri între Camera Reprezentanţilor şi HCE cu privire la partea constituţională libiană s-a încheiat în zori, pe 20 iunie”, a anunţat într-o postare pe Twitter consiliera specială a secretarului general al ONU pentru Libia, americanca Stephanie Williams.

”Divergenţe există în continuare cu privire la măsuri referitoare la perioada de tranziţie dinaintea alegerilor”, a anunţat ea, în pofida faptului că acest ”Comitet mixt a ajuns la un consens larg asupra articolelor în litigiu din proiectul Consttuţiei libiene”, precizeaă ea.


Stephanie Williams îi salută pe membrii celor două Camere pentru efortul lor de a-şi ”rezolva divergenţele într-un anumit număr de probleme complexe” şi subliniază că libienii – dintre care trei milioane s-au înscris să voteze – ”nu merită mai puţin din partea liderilor lor politici”.

În calitate de consilieră specială a secertarului general al ONU pentru Libia, Stephanie Williams i-a invtat pe preşedinţiicelor două Camere ”să se reunească în termen de zece zile (…), pentru a soluţiona probleme în suspans”.

Organizarea la o dată previzibilă a unor alegeri prezidenţiale şi legislative – amânată sine die în decembrie 2021 – pare extrem de improbabilă, din cauza divergenţelor foarte puternice între rivalii politici şi unor tensiuni pe teren.

Două guverne îşi dispută – din martie – puterea.

Citește și : Iranul a executat un extremist sunit pentru uciderea a doi religioşi şiiţi

Guvernul de la Tripoli a fost lansat la începutul lui 2021 – sub egida ONU – pentru a guverna în timpul tranziţiei, până la organizarea unor alegeri.

Alt Guvern a fost format în martie, de către Parlament, cu sediul provizoriu la Sirt, după ce nu a putut intra în funcţie la Tripoli.

Libia se află în haos după îndepăratea regimului lui Muammar Gaddafi de la putere, în 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.