StiripesurseDiasporaPersonalul navigant al Ryanair din Spania intenţionează să se afle în...

Personalul navigant al Ryanair din Spania intenţionează să se afle în grevă 12 zile în luna iulie

Publicat:

Personalul navigant al Ryanair din Spania intenţionează să se afle în grevă 12 zile în luna iulie, pentru a cere condiţii mai bune de muncă, au declarat sâmbătă sindicatele USO şi SICTPLA, crescând perspectiva haosului în călătoriile aeriene, în sezonul turistic de vară, transmite Reuters , scrie news.ro .   

Anunţul a venit în ultima zi a grevei actuale a echipajelor, care a început joi şi a forţat Ryanair să anuleze 10 zboruri în Spania, sâmbătă.

Citește și :  Putin a dispus naţionalizarea unui proiect de exploatare a petrolului şi gazului în care erau implicate şi companii japoneze

Personalul navigant al companiei se va afla în grevă în zilele de 12-15, 18-21 şi 25-28 iulie, în cele 10 aeroporturi spaniole în care operează Ryanair, au spus sindicatele într-un comunicat.

”Sindicatele şi echipajul Ryanair… cer o schimbare de atitudine din partea companiei aeriene”, au spus aceştia într-un comunicat, cerând ca Ryanair să reia negocierile cu privire la probleme, inclusiv plata salariului minim.


Ryanair nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

De asemenea, sindicatele au cerut guvernului ”să nu permită Ryanair să încalce legislaţia muncii şi drepturile constituţionale, cum ar fi dreptul la grevă”.

Sindicatele personalului navigant al Ryanair din Belgia, Spania, Portugalia, Franţa şi Italia au declanşat acţiuni greviste în ultimele zile, dar compania aeriană low-cost a declarat că mai puţin de 2% din zborurile sale programate în weekendul trecut au fost afectate.

Lucrătorii companiilor aeriene din întreaga Europă au desfăşurat protestepe măsură ce sectorul se adaptează la o reluare a călătoriilor după ridicarea blocajelor din cauza pandemiei, iar penuria de personal a fost acuzată de întârzierile şi cozile lungi.

Personalul navigant al easyJet din Spania va organiza greve timp de nouă zile luna aceastaş, pentru salarii mai mari. Compania aeriană a anulat sâmbătă cinci zboruri din Spania.

Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 din M.Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână

Lucrătorii de la aeroportul Charles de Gaulle din Paris au intrat în grevă vineri şi sâmbătă, forţând anularea a aproximativ 10% din zboruri.

În Portugalia, de asemenea o destinaţie de top pentru vacanţe, nu există greve în desfăşurare, dar 65 de zboruri către şi dinspre Lisabona erau de aşteptat să fie anulate sâmbătă din cauza ”unui set de constrângeri la diferite aeroporturi europene”, a declarat compania de management aeroportuar ANA.

Situaţia portugheză a afectat în mod predominant serviciile companiei aeriene TAP, care nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. Cozi lungi s-au format la biroul de asistenţă al TAP din Lisabona, în timp ce pasagerii frustraţi încercau fie să reprogrameze rezervîroşe, fie să obţină o rambursare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.