StiripesurseȘtirile zileiNumărul persoanelor care suferă de foamete la nivel mondial a continuat...

Numărul persoanelor care suferă de foamete la nivel mondial a continuat să crească anul trecut (ONU)

Publicat:

Numărul persoanelor care suferă de foamete la nivel mondial a continuat să crească anul trecut, conform unor estimări ale ONU, informează DPA, potrivit agerpres.  

Un număr cuprins între 702 milioane şi 828 milioane de persoane au fost afectate de foamete în 2021, conform raportului anual al organizaţiei privind situaţia alimentară globală, prezentat miercuri la New York.

Citește și : Uzbekistan afirmă că a fost victima unui atac cu rachete trase de pe teritoriul Afganistanului

Astfel, numărul mediu de persoane aflate anul trecut în această situaţie a fost cu 46 de milioane mai mare decât cel din 2020 (721 de milioane), se arată în raport.

Provocările de a pune capăt foametei şi malnutriţiei sunt tot mai mari, au scris mai multe agenţii ale ONU, printre care UNICEF, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

În raportul lor, experţii consideră că această creştere a numărului de persoane care suferă de foamete este cauzată de pandemia de coronavirus, de consecinţele schimbărilor climatice şi de conflicte.


Conform celor mai recente date ale ONU din 2020, aproape 1,3 miliarde de persoane nu şi-au putut permite o dietă sănătoasă.

Citește și : În vizită la Ankara, premierul Italiei semnează acorduri de cooperare şi accentuează importanţa respectării drepturilor omului

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina reprezintă un risc şi mai mare, din cauză că lanţurile de aprovizionare au fost întrerupte în urma conflictului. Printre altele, Ucraina este un important exportator de cereale. Din cauza conflictului, preţurile la alimente au crescut semnificativ în prima jumătate din 2022.

Conform ONU, situaţia furnizării de alimente este dificilă în special în ţările din Orientul Mijlociu şi Africa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

11 țări europene vor să crească restricțiile de călătorie pentru turiștii ruși

Pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile împotriva civililor ucraineni, unsprezece țări europene solicită noi restricții care vizează cetățenii ruși care doresc să călătorească...

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Google propune un experiment biologic. Vrea să elibereze zeci de milioane de țânțari purtători de boli, în SUA

Compania Google a trimis o cerere către Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) în care susţine că vrea să elibereze 64 de milioane de...

Aproape 5.000 de moldoveni au studiat în Europa prin programul Erasmus+

Programul Erasmus+ continuă să ofere oportunități de studiu, formare și dezvoltare profesională pentru tinerii din R. Moldova, contribuind la modernizarea sistemului educațional și la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.