StiripesurseDiasporaUn cunoscut paramedic ucrainean, eliberat într-un schimb de prizonieri, susține că...

Un cunoscut paramedic ucrainean, eliberat într-un schimb de prizonieri, susține că a fost torturat psihologic și fizic

Publicat:

Un cunoscut paramedic ucrainean, care a fost ținut prizonier de forțele rusești și separatiste timp de trei luni după ce a fost capturat în orașul Mariupol din sud-estul țării, i-a acuzat pe gardieni de tortură psihologică și fizică în timpul captivității sale , informează mediafax.

Iulia Paievska, în vârstă de 53 de ani, cunoscută în Ucraina sub porecla Taira, a fost eliberată în cadrul unui schimb de prizonieri. Ea a declarat că abuzurile au început imediat după ce a fost recunoscută la un punct de control de lângă Mariupol și luată prizonieră, împreună cu șoferul ei, la 16 martie.

Citește și : Cancelarul german Scholz anunţă livrări iminente de arme către aliaţii ce vor trimite în Ucraina armament mai vechi

„Timp de cinci zile nu am mâncat nimic și practic nu am băut apă”, a declarat Paievska pentru CNN, la aproape trei săptămâni după ce a fost eliberată în cadrul unui schimb de prizonieri. Abuzurile, inclusiv bătăile, a spus ea, au fost „extreme” și „nu s-au oprit nici măcar un minut în toate aceste trei luni”.

De la jumătatea lunii martie până la jumătatea lunii iunie, cei doi au fost ținuți în centrul de detenție preventivă din Donețk de către o combinație de forțe din Rusia și autoproclamata Republică Populară Donețk, a spus ea.


„În mod constant ți se spune că ești un fascist, un nazist”, a spus ea, comparând condițiile cu cele dintr-un gulag. Ea a relatat că i s-a spus că „ar fi mai bine ar muri decât să vadă ce se va întâmpla în continuare”.

Frustrați de faptul că Paievska nu le-a dat răpitorilor o mărturisire în fața camerei de luat vederi despre presupusele legături neonaziste, militarii au aruncat-o în izolare, „într-o temniță fără saltea, pe un pat de metal”.

Citește și : Ministerul ucrainean al Apărării a anulat, în urma criticilor, ordinul ce restricţiona deplasările bărbaţilor încorporabili

Iulia Paievska a ieșit în evidență pentru prima dată în timpul revoltei Maidan din 2014, când i-a susținut pe cei care protestau față de președintele pro-rus. De acolo, ea a plecat spre est, pe linia frontului, în timp ce trupele ucrainene luptau cu forțele separatiste din regiunea Donbas, alăturându-se în cele din urmă în mod oficial armatei ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.