StiripesurseȘtirile zileiPremierul srilankez, gata să demisioneze pentru a lăsa loc unui guvern...

Premierul srilankez, gata să demisioneze pentru a lăsa loc unui guvern de uniune naţională

Publicat:

Premierul srilankez, Ranil Wickremesinghe, a afirmat sâmbătă că este gata să demisioneze pentru a lăsa loc unui guvern de uniune naţională, potrivit AFP, scrie agerpres.  

“Pentru a asigura securitatea tuturor srilankezilor, premierul este favorabil acestei recomandări a responsabililor partidelor de opoziţie”, au afirmat serviciile sale într-un comunicat.

Citește și : Trupul neînsuflețit al lui Shinzo Abe a fost dus la Tokyo

Premierul convocase o reuniune de urgenţă a guvernului pentru a discuta despre o “rezolvare rapidă” a crizei. El ceruse liderilor partidelor politice să se alăture acestei reuniuni.

Această declaraţie survine la scurt timp după ce preşedintele Gotabaya Rajapaksa a fugit sâmbătă din palatul său înconjurat de sute de mii de persoane, care îl acuzau că este responsabil de criza economică catastrofală prin care trece ţara şi voiau să-l înlăture la putere.


Sute de manifestanţi au luat apoi cu asalt palatul prezidenţial.

“Preşedintele a fost escortat într-un loc sigur”, a indicat o sursă din Ministerul Apărării pentru AFP. “El este în continuare preşedinte şi se află sub protecţia unei unităţi militare”, a adăugat această sursă, potrivit căreia soldaţii care păzeau reşedinţa oficială au tras focuri de armă în aer pentru a-i descuraja pe manifestanţi să se apropie până când preşedintele a fost evacuat.

ONU ceruse autorităţilor srilankeze şi manifestanţilor să aibă grijă ca adunările de sâmbătă să se desfăşoare în calm.

În mai, nouă persoane au fost ucise şi mai multe sute rănite în cursul tulburărilor din ţară.

Citește și : Boris Johnson renunţă la petrecerea nunţii la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici

Sri Lanka a intrat în incapacitate de plată în aprilie cu privire la datoria sa externă de 51 miliarde de dolari şi a început negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru un credit de salvare.

Această criză, de o amploare fără precedent după declararea independenţei în 1948, este imputată pandemiei de COVID-19 care a privat această insulă, cu 22 milioane de locuitori de veniturile provenit din sectorul turistic şi a fost agravată de o serie de decizii politice neinspirate, potrivit economiştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.