StiripesurseȘtirile zileiÎn faţa Casei Albe, o demonstraţie a cerut preşedintelui Biden să...

În faţa Casei Albe, o demonstraţie a cerut preşedintelui Biden să apere mai energic dreptul la avort – VIDEO

Publicat:

“Ridică-te, Joe Biden!” au scandat aproximativ 1.000 de persoane care s-au adunat sâmbătă în faţa Casei Albe pentru a-i cere preşedintelui să apere mai energic dreptul la avort, informează AFP, potrivit agerpres

Scandând “Corpul meu, alegerea mea!”, manifestanţii, în majoritate femei, au parcurs o distanţă scurtă pe străzile capitalei americane, sub o burniţă care s-a transformat în ploaie, pentru a se opri în faţa clădirii emblematice cu colonade a Casei Albe.

Citește și :  După demisia lui Johnson, Biden afirmă că doreşte continuarea ‘strânsei cooperări’ cu Regatul Unit

Preşedintele Joe Biden nu se afla însă la Casa Albă, ci la casa de pe plajă din Delaware, la câteva sute de mile distanţă.

Acest lucru nu a împiedicat-o pe Becca, în vârstă de 37 de ani, care a preferat să-şi dea doar prenumele, să conducă mai mult de două ore pentru a veni să scandeze “Ridică-te, Joe Biden”, ţinând o pancartă care cerea “avort la cerere şi fără scuze”. Ce aşteaptă ea de la democratul în vârstă de 79 de ani? “Să rezolve situaţia!”, a exclamat ea.”Nu vreau lumea în care a trăit bunica mea”.”Decretul pe care l-a emis nu a fost suficient”, a apreciat femeia, o referire la un text semnat vineri de preşedinte, care prevede unele măsuri cu efect limitat privind accesul la întreruperea voluntară a sarcinii.


 

În spatele ei, manifestanţii au atârnat eşarfe verzi pe grilajul porţilor, ce amintesc de lupta femeilor argentinene pentru dreptul la avort.

“Ar trebui să exploreze întreg domeniul puterii executive pentru a se asigura că femeile îşi păstrează drepturile”, a cerut Christine, în vârstă de 50 de ani.”Sunt aici pentru a mă asigura că fiicele mele nu se întorc cu 50 de ani înapoi pe vremea avorturilor clandestine”, a spus această mamă a trei fete, cu puţin timp înainte ca protestatarii să părăsească în linişte locul protestului.

Citește și : Boris Johnson îi va lăsa succesorului său ‘deciziile bugetare majore’ (Downing Street)

 

După ce Curtea Supremă, foarte conservatoare, a anulat dreptul la avort pe 24 iunie, preşedintele democrat Joe Biden este acuzat că nu a reacţionat suficient de energic. Acesta susţine însă că puterea sa executivă este limitată şi că cea mai bună modalitate de a restabili dreptul la avort, inclusiv în statele conservatoare care l-au abolit deja, este adoptarea unei legi federale.
Pentru asta, susţine liderul de la Casa Albă, alegătorii trebuie să ofere democraţilor o majoritate solidă la alegerile legislative din noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.