StiripesurseDiasporaRishi Sunak, candidat pentru a-i succeda lui Boris Johnson, lansează acuzaţii...

Rishi Sunak, candidat pentru a-i succeda lui Boris Johnson, lansează acuzaţii grave împotriva Chinei

Publicat:

Fostul ministru britanic de finanţe Rishi Sunak, candidat pentru a-i succeda premierului Boris Johnson, a criticat dur duminică China pe care a descris-o drept “cea mai mare ameninţare pe termen lung” a Regatului Unit, transmite AFP, potrivit agerpres

Acuzând China că “ne fură tehnologiile şi ne infiltrează universităţile”, Rishi Sunak a luat astfel poziţie în faţa rivalei sale în cursa pentru Downing Street, Liz Truss, care la conducerea diplomaţiei britanice a avut ocazia să-şi înăsprească tonul în privinţa Beijingului.

Citește și : Lavrov dă asigurări la Cairo cu privire la reluarea exporturilor de cereale ucrainene

Campania dintre cei doi finalişti pentru a-l înlocui pe Boris Johnson, constrâns să părăsească puterea după o succesiune de scandaluri, a dat naştere recent la o supralicitare pe teme dragi dreptei partidului, precum imigraţia.

Rishi Sunak promite, dacă va fi ales de aderenţii Partidului Conservator, să închidă cele 30 de institute Confucius înfiinţate în Regatul Unit. Finanţate de guvernul chinez, aceste instituţii îşi propun să promoveze limba şi cultura chineză, dar sunt acuzate de unii deputaţi conservatori că sunt folosite în scopuri de propagandă şi spionaj.


Într-un comunicat, el a estimat că chinezii “susţin invazia fascistă a Ucrainei de către Putin cumpărându-i petrolul şi încercând să-şi intimideze vecinii, inclusiv Taiwanul”.

“Ei împovărează ţările în curs de dezvoltare cu datorii insurmontabile şi se folosesc de acestea pentru a le confisca bunurile sau a le ameninţa cu un pistol diplomatic”, a acuzat el. “Ei torturează, închid şi îşi îndoctrinează propriul popor, în special în Xinjiang şi Hong Kong, încălcând drepturile omului”, a mai scris Rishi Sunak.

“Voi împiedica China să preia controlul universităţilor noastre şi voi oferi întreprinderilor şi instituţiilor publice britanice securitatea cibernetică de care au nevoie”, a continuat el.

Printre promisiunile lui Rishi Sunak, se numără crearea unei alianţe internaţionale, în maniera NATO, pentru “a se apăra” împotriva atacurilor tehnologice ale Chinei, dezvoltarea sprijinului MI5 – agenţia britanică de contrainformaţii şi securitate internă – pentru companii şi universităţi cu scopul de “a contracara spionajul industrial chinez” sau a împiedica achiziţiile de către China în sectoare-cheie.

Citește și : Biden ar putea declara stare de urgenţă climatică în SUA

Votul prin corespondenţă, deschis pentru aproximativ 200.000 de membri ai Partidului Conservator, urmează să înceapă la 5 august şi să se încheie la 2 septembrie, după care câştigătorul va fi anunţat la 5 septembrie.

Sondajele de opinie indică un larg avantaj pentru actuala şefă a diplomaţiei de la Londra, Liz Truss, scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.