StiripesurseDiasporaFostul premier britanic John Major : Politicienii trebuie sa voteze liber...

Fostul premier britanic John Major : Politicienii trebuie sa voteze liber orice întelegere cu privire la Brexit

Publicat:

Fostul premier britanic John Major a afirmat miercuri că politicienii ar trebui să poată vota liber pentru a respinge orice înţelegere negociată cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul, avertizând că planurile actuale sunt ‘pentru a provoca o autovătămare economică a poporului britanic’, relatează Reuters.

Major, care a susţinut rămânerea ţării sale în Uniunea Europeană, a afirmat că parlamentul şi nu guvernul trebuie să ia decizia finală asupra oricărui nou acord cu UE şi că există argumente pentru organizarea unui al doilea referendum cu privire la un astfel de acord, conform agerpres.

Orice vot privind acordul final privind Brexit-ul are o asemenea importanţă naţională încât ar trebui să li se permită membrilor parlamentului să voteze potrivit conştiinţei lor, a apreciat el.

Citește și : Germania : Acoperirea feţei ar putea fi interzisă în tribunale

”Ştiu că instinctul fiecărui guvern este de a se opune voturilor libere, dar guvernul ar trebui să cântărească foarte atent avantajele de a avea un astfel de vot. Ar putea fi în interesul lor să procedeze în acest mod’, a declarat fostul premierul britanic într-un discurs rostit la Londra.


Opozanţii Brexit-ului încearcă să obţină suficient sprijin în camera inferioară a parlamentului britanic, Camera Comunelor, pentru a bloca orice posibil acord de retragere din UE pe care premierul Theresa May l-ar aduce de la Bruxelles în octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.