StiripesurseDiasporaSpania se aşteaptă ca statele UE să convină o reducere a...

Spania se aşteaptă ca statele UE să convină o reducere a consumului de gaze mai mică de 15%

Publicat:

Spania se aşteaptă ca ţările membre UE să ajungă marţi la un acord privind o reducere a consumului de gaze cu un procent mai mic decât cel de 15% propus de Comisia Europeană şi, de asemenea, ca reducerea consumului să se realizeze pe baze voluntare, a declarat ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, transmite Reuters, potrivit agerpres

Ca pregătire pentru o posibilă oprire a livrărilor de gaze ruseşti, Comisia Europeană a propus săptămâna trecută ca statele membre UE să îşi reducă consumul de gaze cu 15%, începând din luna august şi până în luna martie. Iniţial, această ţintă va fi una voluntară, dar ar urma să devină obligatorie dacă Executivul comunitar declară stare de urgenţă.

Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

“Cred că vom avea un acord. Înţelegem cu toţii că, atunci când cineva cere ajutorul, trebuie să răspundem. Ajutorul poate lua forme diferite, dar spiritul colaborării va triumfa”, a declarat marţi Teresa Ribera, în avanpremiera reuniunii miniştrilor europeni ai Energiei.

Analiştii se aşteaptă ca, la reuniunea de marţi de la Bruxelles, ţările UE să adopte o versiune revizuită a propunerii Comisiei, care să includă diferite excepţii astfel încât statele membre să urmeze diferite traiectorii naţionale.


Spania, o ţară care a investit puternic în infrastructura de import şi re-export a gazelor naturale spre restul ţărilor membre UE, se opune ideii de a forţa consumatorii şi companiile să îşi reducă consumul de gaze.

“Este corect pentru ca noi toţi să ne angajăm să ne reducem consumul cu 15%, însă trebuie adăugat că întregul efort de regazificare este unul foarte dificil”, a spus Ribera, adăugând că reducerea consumului de gaze trebuie să fie una pe baze voluntare. Teresa Ribera a mai precizat că Spania are cea mai mare capacitate din Europa pentru a regazifica gazele lichefiate importate şi, în acest context, s-a oferit să ajute alte state membre UE.

Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

Separat, ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa, a spus şi ea că autorităţile de la Varşovia se opun impunerii unor ţinte obligatorii de reducere a consumului de gaze. “Nu putem accepta nicio decizie care este impusă ţărilor membre. Securitatea energetică este o prerogativă naţională”, a afirmat Anna Moskwa în avanpremiera reuniunii de la Bruxelles.

Miniştrii Energiei din ţările membre vor încerca să aprobe marţi propunerea Comisiei Europene, care are nevoie de o majoritate consolidată de cel puţin 15 state UE pentru a deveni lege.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.