StiripesurseSinteze40 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare se pregătesc să plece...

40 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare se pregătesc să plece în Ghouta Orientală (ONU)

Publicat:

Un număr de aproximativ 40 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare sunt gata să plece la Douma, în Ghouta Orientală, lângă Damasc, a declarat miercuri Mark Lowcock, secretar general-adjunct pentru afaceri umanitare, informează AFP.

După adoptarea, sâmbătă, a unei rezoluţii ce solicită aplicarea “fără întârziere” a unui armistiţiu în Siria, nimic nu s-a schimbat, şi-a exprimat regretul Mark Lowcock. ONU este gată să se ducă în locuri aflate sub asediu, a subliniat el, conform agerpres.

“Când va fi pusă în aplicare rezoluţia voastră?”, a întrebat în concluzie, într-o adâncă tăcere, oficialul ONU la Consiliul de Securitate.

Citește și : Un jurnalist turc deja condamnat la închisoare pe viaţă a mai primit o pedeapsă de aproape şase ani de detenţie

Începând de sâmbătă nu există nici acces umanitar, nici autorizaţie din partea regimului pentru a se putea ajunge în zonele aflate sub asediu, nici evacuare medicală. În schimb, există în continuare bombardamente, în continuare sunt morţi, răniţi, a mai spus el.


Înainte de reuniune, adjunctul ambasadorului suedez la ONU, Carl Skau, a cerut “acces imediat” pentru ajutorul umanitar. “Trece timpul” şi “nu avem timp de pierdut”, a insistat el.

Omologul său francez, Francois Delattre, a amintit că într-o scrisoare adresată ONU insurgenţii din Ghouta s-au declarat “gata să aplice” armistiţiul. Însă “nu există o indicaţie din partea regimului” (de la Damasc) că este gata să facă la fel, a dezvăluit el. Trebuie creat “un mecanism de supraveghere” pentru a controla armistiţiu şi încălcările acestuia. “Nu este timp de pierdut” şi “îi revine regimului să-şi onoreze partea” (sa de obligaţii), a insistat el.

După o noapte marcată de confruntări intense la periferia enclavei Ghouta Orientală, aviaţia regimului a bombardat din nou miercuri dimineaţa mai multe localităţi din această enclavă, unde peste 600 de civili au murit din 18 februarie până în prezent, dintre care 147 erau copii, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Bombardamentele – lovituri aeriene şi tiruri de artilerie – au scăzut în intensitate odată cu instaurarea, marţi, la cererea Rusiei, a unei “pauze umanitare” zilnice de cinci ore. Cu toate acestea, opt civili au fost ucişi miercuri şi noi victime au fost descoperite sub dărâmături, urcând la 601 numărul de civili ucişi în 11 zile, potrivit organizaţiei nonguvernamentale cu sediul la Londra.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.