StiripesurseDiasporaRusia bagă miliarde de dolari pentru construcţia unei centrale nucleare în...

Rusia bagă miliarde de dolari pentru construcţia unei centrale nucleare în Turcia

Publicat:

O companie de stat din Rusia transferă sume mari în dolari către o subsidiară care construieşte o centrală nucleară în valoare de 20 de miliarde de dolari în Turcia, calmând temerile că proiectul ar putea să fie întârziat de sancţiunile impuse în contextul războiului din Ucraina, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Potrivit mai multor oficiali turci din apropierea acestui dosar, săptămâna trecută grupul Rosatom Corp. a trimis aproximativ cinci miliarde de dolari către o subsidiară a sa din Turcia, denumită Akkuyu Nuclear JSC, iar alte două transferuri similare sunt programate a avea loc săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare. Finanţarea va acoperi toate necesităţile de achiziţii pentru proiectul centralei de la Akkuyu în următorii doi ani, au adăugat oficialii turci care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Rosatom a replicat, într-un comunicat de presă că, deşi şantierul centralei din Turcia este cel mai mare de acest tip din lume, “transferurile actuale sunt semnificativ mai mici” decât cifrele avansate de oficialii turci. Grupul rus nu a dorit să ofere alte detalii, subliniind că aranjamentele financiare pentru acest proiect sunt confidenţiale.

Centrala nucleară de la Akkuyu, pe coasta Mediteranei, este vitală pentru Turcia dacă vrea să îşi acopere necesităţile energetice în creştere, estimările arătând că va putea acoperi 10% din cererea internă de electricitate după ce toate cele patru reactoare vor deveni operaţionale. Proiectul a primit finanţare de la cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, care este vizată de sancţiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană, dar şi de la Sovcombank, o altă bancă rusească sancţionată. În schimb, grupul Rosatom, proprietarul viitoarei centrale din Turcia, şi subsidiara sa din Turcia nu au fost sancţionaţi.


Lucrările la primul reactor, Akkuyu 1, au început în 2018 iar doi ani mai târziu au început lucrările la Akkuyu 2. Lucrările sunt programate să se finalizeze până în 2026.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

Unul dintre oficialii turci citaţi de Bloomberg a spus că transferurile de fonduri sunt un gest de bunăvoinţă din partea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru rolul de mediator jucat de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în acordul care ar urma să permită deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina. Cei doi lideri urmează să aibă o întâlnire la Soci în data de 5 august.

Rusia rămâne un furnizor important de energie pentru Turcia în condiţiile în care anul trecut a furnizat un sfert din importurile de petrol şi aproximativ 45% din achiziţiile de gaze naturale ale Turciei, ceea ce permite Moscovei să înregistreze un surplus mare în cadrul schimburilor bilaterale. Acum cele două ţări analizează un mecanism cae ar permite Turciei să plătească în lire pentru cel puţin o parte din achiziţiile de energie din Rusia, a declarat joi un oficial din cadrul Băncii centrale a Turciei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.