StiripesurseDiasporaMedvedev acuză o 'piratare' după o postare care punea în discuţie...

Medvedev acuză o ‘piratare’ după o postare care punea în discuţie suveranitatea unor foste republici sovietice

Publicat:

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, un obişnuit al unor declaraţii cu vitriol pe reţele de socializare, anunţă marţi că unul dintre conturi i-a fost piratat, după publicarea unui mesaj care pune în discuţie suveranitatea unor foste republici sovietice, relatează AFP , scrie news.ro .  

Acest mesaj lung a apărut, în noaptea de luni spre marţi, pe pagina oficială a lui Medvedev pe VKontakte (VK), echivalentul rus al Facebook.

Citește și : Sancţiunile afectează grav economia rusă

Mesajul a fost şters după câteva minute.

”Toate popoarele care locuiau odinioară în marea şi puternica URSS vor trăi din nou împreună, în prietenie”, se arăta în acest mesaj.


”Administratorii VKontakte se vor ocupa de cei care au piratat pagina, scris şi publicat mesajul şters”, a declarat agenţiei ruse de presă Interfax un purtător de cuvânt al lui Dmitri Medvedev.

Publicarea acestui mesaj pe pagina lui Medvedev intervine în contextul în care mai multe ţări care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică sunt tot mai îngrijorate, după ce Vladimir Putin a lansat o intervenţie militară în Ucraina.

Un ecou al acestor frici – în mesajul şters scria că Georgia, o ţară din Caucaz care a înfruntat Rusia într-un război fulger de opt zile în 2008, nu poate să existe decât făcând parte din Rusia.

În mesaj era vizat şi Kazahstanul – cea mai mare fostă republică sovietică din Asia Centrală – ale cărui relaţii cu Rusia se confruntă cu turbulenţe, din cauza neutralităţii sale afişate cu privire la Ucraina.

În mesajul publicat pe contul lui Medvedev, Kazahstanul era catalogat drept un ”stat artificial” şi acuzat de un ”genocid” al minorităţii ruse care trăieşte în această ţară.

O acuzaţie similară a formulat Moscova – fără probe – împotriva Kievului, pentru a-şi justifica invazia şi intervenţia militare în Ucraina.

Citește și : Partidul lui Imran Khan este acuzat în Pakistan de finanţare ilegală din străinătate

 

Dmitri Medvedev a fost preşedintele Rusiei din 2008 şi până în 2012, iar apoi premier din 2012 şi până în 2020.

El este în prezent vicepreşedintele Consliului de Securitate rus.

Considerat odinioară o figură moderată, Medvedev face în prezent declaraţii zgomotoase. El cataloghează, de exemplu, adversarii Rusiei drept ”nenorociţi” şi ”degenraţi” şi evocă recurgerea la arma nucleară.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.