StiripesurseȘtirile zileiJaponia cere 'oprirea imediată' a manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului

Japonia cere ‘oprirea imediată’ a manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului

Publicat:

Ministrul de externe japonez, Yoshimasa Hayashi a cerut joi ‘oprirea imediată’ a manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului, lansate ca ripostă de China la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei, relatează France Presse, potrivit agerpres

‘Acţiunile Chinei au de data aceasta un impact grav asupra păcii şi stabilităţii în regiune. Cer încă o dată oprirea imediată a acestor manevre militare’, a declarat Hayashi în faţa jurnaliştilor la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, unde participă la reuniunea Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Citește și : Amnesty International acuză armata ucraineană că a pus în pericol viaţa civililor

China a lansat joi mai multe rachete care au survolat Taiwanul şi ar fi căzut, pentru prima oară, în zona economică exclusivă a Japoniei, în prima zi a exerciţiilor sale militare.

Patru din cele cinci rachete balistice chineze care au căzut în ZEE a Japoniei ‘ar fi survolat insula Taiwan’, a anunţat joi Ministerul japonez al Apărării.


‘Japonia a transmis Chinei o notă de protest pe canale diplomatice’, a indicat ministrul apărării Nobuo Kishi, calificând incidentul drept o ‘problemă gravă care afectează securitatea naţională şi pe cea a cetăţenilor noştri’.

La Taipei, ministrul apărării taiwanez a semnalat într-o conferinţă de presă că 22 de avioane chineze au intrat joi, pentru scurt timp, în zona de apărare aeriană taiwaneză, conform agenţiei de presă franceze.

Sistemele de apărare antiaeriană au hărţuit avioanele chineze pentru a le împiedica să avanseze în spaţiul de apărare aeriană taiwanez, adaugă ministerul pe site-ul său de internet, potrivit căruia toate cele 22 de avioane chineze au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan.

Condamnând aceste ‘acţiuni iraţionale care subminează pacea regională’, Ministerul taiwanez al Apărării a confirmat că armata chineză a tras ’11 rachete’ balistice de tipul Dongfeng ‘între 13:56 şi 16:00 în apele de la nord, sud şi est de Taiwan’.

Potrivit publicaţiei chineze Global Times, care citează analişti militari, aceste manevre sunt de o amploare ‘fără precedent’. Manevrele ar urma să se încheie duminică, potrivit AFP.

Taiwanul nu va provoca conflicte, dar îşi va apăra ferm suveranitatea şi securitatea naţională, a declarat joi preşedintele Tsai Ing-wen într-o reacţie la exerciţiile militare chineze din apropierea insulei, notează Reuters.

China a lansat joi cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul Taiwanului, ca răspuns în forţă la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA pe insulă, pe care o consideră drept o provincie a sa. Exerciţiile au loc în şase zone maritime din jurul Taiwanului, la nivelul rutelor comerciale extrem de frecventate şi, pe alocuri, la numai 20 km de coastele taiwaneze.

Iniţiativa lui Nancy Pelosi a fost considerată de China drept o provocare, un sprijin acordat susţinătorilor independenţei Taiwanului şi o tăgăduire a promisiunilor SUA de a nu avea relaţii oficiale cu insula.

Citește și : Pompierii se luptă cu un incendiu de pădure în nord-vestul Spaniei

 

Secretarul de stat american Antony Blinken a subliniat că Washingtonul a contactat Beijingul ‘la toate nivelurile guvernului’ în ultimele zile pentru a-l îndemna să-şi menţină calmul.

‘Sper cu adevărat că Beijingul nu va provoca o criză şi nu va căuta un pretext pentru a-şi creşte operaţiunile militare agresive’, a afirmat Blinken într-o declaraţie făcută în faţa omologilor săi din cadrul ASEAN, unde participă la reuniunea la nivel de miniştri de externe ai acestei organizaţii la Phnom Penh.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.