StiripesurseȘtirile zileiZece persoane au murit în incendiul unei case în Pennsylvania

Zece persoane au murit în incendiul unei case în Pennsylvania

Publicat:

În total, zece persoane, dintre care trei copii, au murit vineri în incendiul unei case în Pennsylvania, în estul Statelor Unite, a anunţat poliţia într-un comunicat, citat de AFP, potrivit agerpres

Echipele de salvare au intervenit vineri dimineaţă foarte devreme într-o casă din Nescopeck, un orăşel din estul statului, iar “10 victime”, dintre care “trei minori”, au fost “găsite moarte în clădire”, a indicat poliţia din Pennsylvania în comunicat.

Citește și : Mahmoud Abbas condamnă bombardamentele efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza şi cere intervenţia comunităţii internaţionale

Trei adulţi au reuşit să iasă teferi din incendiu, a adăugat poliţia care nu au oferit nicio explicaţie cu privire la cauzele incendiului care a distrus complet casa.

Imagini din presa americană arată ruinele unei clădiri complet distruse de flăcări, pereţii carbonizaţi.


Cei trei copii, doi băieţi şi o fată, aveau cinci, şase şi şapte ani. Vârstele celorlalte şapte victime sunt între 19 şi 79 de ani.

Harold Baker, un pompier Nescopeck chemat peste noapte la locul incendiului, şi-a pierdut doi dintre copii şi cunoştea în total opt din cele zece victime, a declarat el pentru New York Times.

Citește și : Ucraina cere comunităţii internaţionale să ia masuri pentru a-i forţa pe ruşi să părăsească centrala din Zaporojie

La începutul anului, două incendii teribile au marcat nord-estul Statelor Unite: 17 persoane, dintre care opt copii, au murit pe 9 ianuarie într-o clădire din cartierul Bronx, la New York.

Cu cinci zile mai devreme, opt copii şi patru adulţi şi-au pierdut viaţa într-un incendiu într-un cartier de locuinţe sociale din centrul Philadelphiei, cel mai mare oraş din Pennsylvania, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.