StiripesurseExterneMarocul aprobă extrădarea unui hacker francez în SUA

Marocul aprobă extrădarea unui hacker francez în SUA

Publicat:

Curtea de Casaţie din Maroc a pronunţat o ”opinie favorabilă” faţă de extrădarea în SUA a lui Sebastien Raoult, un francez urmărit de Washington pentru presupusă implicare într-un caz de infracţiuni cibernetice contra unor companii americane şi arestat la finalul lunii mai la Rabat, transmite luni AFP, potrivit agerpres.

Cea mai înaltă instanţă judiciară marocană ”nu a ordonat” extrădarea francezului în vârstă de 21 de ani, încarcerat de două luni în Maroc, ci s-a declarat ”favorabilă”, a explicat o sursă apropiată acestui dosar.

Citeşte şi: Adevărul mizerabil este că liderii noștri nu vor să avem energie ieftină – Black News

Extrădarea propriu-zisă nu poate fi decisă ”decât de prim-ministru la propunerea unei comisii ce reuneşte miniştrii afacerilor externe şi justiţiei”, a adăugat sursa citată.

Pentru a-şi motiva decizia, Curtea de Casaţie indică faptul că cererea de extrădare a fost prezentată de SUA ”în termenul prevăzut de lege”, însoţită de toate documentele necesare (mandat de arestare, prezentarea faptelor şi informaţii despre identitatea suspectului).


Între altele, ea precizează că ”infracţiunile” pentru care SUA au cerut extrădarea lui Raoult ”îşi au echivalentul în codul penal marocan” şi adaugă că ”cererea de extrădare îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege”.

Avocatul francez al lui Raoult, Philippe Ohayon, a reacţionat reiterând cererea de deschidere a unei anchete judiciare în Franţa, însoţită de un mandat de arestare francez pentru obţinerea extrădării clientului său în Franţa.

Această decizie ”ne întăreşte hotărârea de a obţine extrădarea lui Sébastien Raoult în Franţa”, a spus Ohayon.

Raoult a fost arestat pe 31 mai pe aeroportul Rabat-Salé în timp ce făcea obiectul unei notificări emise de Interpol la cererea justiţiei americane, în cadrul unei afaceri de piraterie cibernetică.

Potrivit media marocane, care citează o sursă din poliţie, această arestare a fost ”fructul unei cooperări între Direcţia generală a siguranţei naţionale marocane (DGSN) şi Biroul Federal de Investigaţii din SUA (FBI)”. Ulterior, Raoult a fost încarcerat pe 2 iunie în închisoarea Tiflet 2, din apropiere de capitala marocană Rabat.

Citeşte şi: Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise – Black News

FBI bănuieşte că Sebastien Raoult aparţine unei grupări de hackeri, numită ‘ShinyHunters’ (o aluzie la universul Pokémon), acuzaţi de către autorităţile americane că sunt ”infractori cibernetici prolifici”.

Washingtonul a cerut extrădarea lui Raoult pentru ”complot în vederea comiterii de fraude şi abuz electronic”, ”fraudă electronică” şi ”furt de identitate grav”. Printre companiile vizate de ‘ShinyHunters’ figura şi Microsoft.

Pentru faptele care îi sunt imputate de SUA, Sebastien Raoult riscă o pedeapsă de 116 ani de închisoare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.