StiripesurseȘtirile zileiIndia trebuie să se transforme într-o ţară dezvoltată în 25 de...

India trebuie să se transforme într-o ţară dezvoltată în 25 de ani

Publicat:

India va urmări să se transforme într-o ţară dezvoltată în 25 de ani, cu politici pentru a susţine puternic producţia internă, apărarea şi tehnologia digitală, a declarat prim-ministrul Narendra Modi într-un discurs rostit luni cu ocazia zilei naţionale, informează Reuters, potrivit agerpres.

Vorbind la Fortul Roşu ridicat în secolul al XVII-lea în New Delhi în timp ce India sărbătoreşte 75 de ani de independenţă faţă de puterea colonială britanică, Modi i-a îndemnat pe tineri să-şi consacre cei mai buni ani pentru cauza ţării.

Citeşte şi: DEZASTRU în capitala Armeniei (VIDEO)! 20 de oameni sunt daţi DISPĂRUŢI după explozia din inima Erevanului – Black News

“Trebuie să transformăm India într-o ţară dezvoltată în următorii 25 de ani”, a spus Modi, în vârstă de 71 de ani, purtând un turban în culorile drapelului indian, în discursul său de 75 de minute în hindi.

Banca Mondială clasifică India în prezent drept o economie cu venituri medii inferioare – adică ţări cu PIB pe cap de locuitor între 1.086 USD şi 4.255 USD. Ţări precum Statele Unite au un venit pe cap de locuitor de 13.205 USD sau mai mult.


India este a şasea cea mai mare economie din lume şi este de aşteptat să crească cu peste 7% în anul fiscal curent ce se încheie în martie 2023 – cel mai rapid dintre marile economii.

Mulţi experţi spun că economia Indiei s-ar putea extinde pentru a deveni a treia cea mai mare din lume până în 2050 după Statele Unite şi China, deşi venitul pe cap de locuitor, în prezent în jur de 2.100 USD, poate rămâne scăzut în comparaţie cu multe ţări.

Cu aproximativ 1,4 miliarde de locuitori, India este de aşteptat să depăşească China ca cea mai populată ţară din lume anul viitor.

Citeşte şi: Zece avioane ale oligarhilor ruşi sunt BLOCATE în Germania – Black News

Ţări precum Statele Unite văd deja India ca o viitoare provocare faţă de influenţa dominantă a Chinei în Asia şi dincolo de ea. Preşedintele american Joe Biden a felicitat duminică India pentru ziua sa naţională şi a spus că Statele Unite şi India sunt “parteneri indispensabili” care trebuie să continue să lucreze împreună pentru a aborda provocările globale în anii următori.

Pakistanul, vecinul Indiei, care a făcut parte din India Britanică şi a devenit independent în acelaşi timp, şi-a sărbătorit ziua independenţei duminică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.