StiripesurseRăzboi in UcrainaONU respinge acuzaţia Moscovei că ar bloca o vizită a experţilor...

ONU respinge acuzaţia Moscovei că ar bloca o vizită a experţilor nucleari la centrala Zaporojie

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite a respins luni acuzaţiile ruse conform cărora ar împiedica o vizită a experţilor nucleari la centrala Zaporojie din sudul Ucrainei, ocupată de ruşi, transmite dpa, potrivit agerpres.

La sediul ONU din New York, purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric a declarat că pur şi simplu nu se pune problema că braţul executiv al ONU ar amâna călătoria.

Citeşte şi: Antonio Guterres l-a băgat în şedinţă pe ministrul rus al Apărării: Cei doi au vorbit despre Zaporijjea şi masacrul de la Olenivka – Black News

“Secretariatul ONU nu are nicio autoritate să blocheze sau să anuleze” deplasarea personalului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA, cu sediul a Viena), a spus el, adăugând că AIEA acţionează independent de ONU.

ONU are “capacitatea logistică şi de securitate” în Ucraina pentru a sprijini vizita inspectorilor AIEA la Zaporojie, a spus Dujarric.”Dar trebuie să existe un acord cu Rusia şi Ucraina”, a spus el.


Recent au existat dezacorduri cu privire la cum ar putea arăta o rută de călătorie pentru inspectorii AIEA. Ucraina nu ar permite o misiune exclusiv prin teritoriul ocupat de ruşi, ca de exemplu prin peninsula Crimeea sau prin alte mijloace peste graniţa ruso-ucraineană.

Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de săptămâni întregi că trag în cea mai mare centrală nucleară din Europa, cu riscul provocării unei catastrofe nucleare.

Citeşte şi: Finlanda cere INTERZICEREA turiştilor ruşi în UE, Germania se opune – Black News

Luni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că lumea va pierde în faţa terorismului şi va ceda şantajului nuclear dacă nu va lua nicio măsură pentru a preveni un accident la centrala nucleară Zaporojie, conform Reuters.

“Dacă acum lumea nu dă dovadă de putere şi hotărâre pentru a apăra o centrală nucleară, va însemna că lumea a pierdut”, a spus Zelenski în mesajul său video difuzat luni noapte.”Va pierde în faţa terorismului. Şi cedează în faţa şantajului nuclear”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un român – condamnat în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei

O instanță rusă a condamnat definitiv un cetățean român la 15 ani de închisoare, într-o colonie penală de maximă securitate, pentru furnizarea către Ucraina...

Liderii UE au decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina și accelerarea pregătirilor pentru apărarea statelor membre din flancul estic

Consiliul European a decis accelerarea pregătirii pentru apărarea blocului comunitar până în 2030 și deblocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Citește...

Peste 1,4 milioane de militari ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina, estimează NATO

Rusia a suferit peste 1,4 milioane de victime militare de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, potrivit unei estimări prezentate de un...

Peste o jumătate de milion de ore de înregistrări din războiul din Ucraina vor fi utilizate pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială

Compania americană Enabled Intelligence a lansat o nouă bază de date destinată antrenării sistemelor de inteligență artificială, care conține peste 500.000 de ore de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.