StiripesurseDiasporaÎn căutarea de alternative la gazul rusesc, UE priveşte către Mozambic

În căutarea de alternative la gazul rusesc, UE priveşte către Mozambic

Publicat:

Uniunea Europeană are în vedere o creştere de cinci ori a sprijinului financiar pentru misiunea militară africană din Mozambic, ţară unde atacurile islamiştilor ameninţă proiecte de gaze naturale prin care UE urmăreşte să-şi diminueze dependenţa energetică faţă de Rusia, relevă un document intern european despre care scrie marţi Reuters, potrivit agerpres.

Căutarea de surse de energie alternative celor ruseşti după agresiunea rusă în Ucraina a crescut interesul blocului comunitar faţă de îndepărtatul Mozambic, ţară care după Nigeria şi Algeria deţine a treia cea mai mare rezervă dovedită de gaz natural a Africii, iar pe coasta sa de nord-est companiile occidentale au început să construiască un mare terminal de gaze naturale lichefiate (LNG).

Citește și : Recesiunea globală SCADE preţul petrolului

Compania franceză Total conduce un consorţiu internaţional care va extrage de acolo gaz natural, care va fi apoi lichefiat în terminalul aflat în construcţie şi în final exportat către Europa şi Asia, începerea producţiei pe scară extinsă fiind preconizată pentru anul 2024.

Compania italiană ENI estimează că va reuşi să exporte primele cantităţi de gaze încă de anul acesta, folosind un terminal LNG plutitor, însă ar fi vorba despre volume mici. Alte mari companii din sectorul exploatării hidrocarburilor, printre care şi gigantul american ExxonMobil, sunt implicate în proiect.


Acest proiect se înscrie pe de altă parte şi în obiectivul de contracarare a influenţei Rusiei şi Chinei în Mozambic, la trei ani după ce compania privată rusă de mercenari Wagner şi-a retras majoritatea efectivelor, în urma unui şir de înfrângeri în faţa militanţilor islamişti.

Mozambicul se confruntă din 2017 cu insurgenţa militanţilor conectaţi Statului Islamic în provincia sa nordică Cabo Delgado, zonă bogată în rezerve de gaz natural. O misiune militară a statelor din sudul Africii şi o intervenţie separată a trupelor rwandeze au oprit începând de anul trecut extinderea insurgenţei, dar ”situaţia rămâne foarte volatilă şi atacuri violente pe o scară mai restrânsă au continuat în mai multe districte”, se arată într-un document intern al UE.

În acest document redactat de Serviciul European de Acţiune Externă se propune finanţarea cu 15 milioane de euro a misiunii Comunităţii de Dezvoltare Sud-Africane (SADC), organizaţie ce reuneşte 16 state africane, dintre care mai puţin de jumătate au trimis trupe în Mozambic. Acelaşi document menţionează de asemenea o propunere de ajutor pentru misiunea rwandeză.

Citește și : Armata rusă NU are nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina

De teamă că guvernul de la Maputo ar putea pierde din nou controlul în partea de nord a ţării, ori că ar putea fi tentat să ceară ajutor din partea Rusiei sau a Chinei, UE a promis deja Mozambicului un ajutor suplimentar de 45 de milioane de euro destinat consolidării armatei acestei ţări, unde islamiştii şi-au intensificat recent atacurile. UE contribuie de asemenea la instruirea armatei din Mozambic printr-o misiune proprie trimisă în această ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.