StiripesurseDiasporaO vilă romană din timpul împăratului Hadrian a fost descoperită în...

O vilă romană din timpul împăratului Hadrian a fost descoperită în timpul lucrărilor la noua linie de metrou din Roma

Publicat:

O luxoasă vilă romană datând din timpul împăratului Hadrian a fost descoperită în timpul lucrărilor la noua linie de metrou din Roma, au anunţat vineri arheologii, citaţi de DPA.

Ruinele “casei comandantului”, aşa cum a fost denumită această vilă romană din secolul al II-lea, au fost descoperite în timpul lucrărilor la staţia Amba Aradam-Ipponio de pe linia C, unde în urmă cu doi ani arheologii au scos la lumină ruinele unor barăci ale armatei, datând de acum 1.800 de ani, conform agerpres.

“Credem că (în această casă) locuia şi se relaxa după muncă comandantul barăcilor”, a indicat reporterilor directorul Autorităţii responsabile pentru monumentele din Roma, Francesco Prosperetti, de pe locul unde a fost odată această vilă, aflată în prezent la 12 metri sub nivelul străzii.

Citește și : Theresa May a oferit ‘claritate’ cu privire la relaţiile între Marea Britanie și UE după Brexit (Michel Barnier)

Construită pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, vila, cu 14 camere şi baie cu încălzire prin pardoseală, era împodobită cu ample mozaicuri şi picturi.


Întreaga structură urmează să fie însă dezasamblată pentru a permite continuarea lucrărilor la tunelurile subterane. Odată ce acestea vor fi terminate, descoperirile arheologice se vor întoarce în locul în care au fost găsite, pentru a crea “ceea ce cu siguranţă va fi cea mai frumoasă staţie de metrou din lume”, după cum a indicat Prosperetti.

Descoperirile arheologice – comune în Roma – sunt considerate responsabile pentru întârzierile survenite în timpul lucrărilor la linia de metrou C. În plus, construcţia acestei linii – cel mai scump proiect de acest fel din lume – a fost afectată de problemele de finanţare şi de disputele dintre contractori şi primăria oraşului.

Lucrările la această linie cu 30 de staţii au fost începute în 2007, la un cost proiectat de 3 miliarde de euro, însă de atunci bugetul a crescut la 4,5 miliarde de euro pentru 21 de staţii operaţionale şi alte trei care se vor deschide în următorii patru ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.