StiripesurseȘtirile zileiTutunul şi alcoolul sunt principalele cauze ale cancerului la nivel mondial

Tutunul şi alcoolul sunt principalele cauze ale cancerului la nivel mondial

Publicat:

Aproape jumătate dintre cancerele la nivel mondial sunt atribuite unui anumit factor de risc, în principal tutunul şi alcoolul, potrivit unui vast studiu publicat vineri, care subliniază importanţa măsurilor de prevenţie fără a le transforma într-un panaceu, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Conform analizei noastre, 44,4% dintre decesele cauzate de cancer la nivel mondial (…) sunt atribuite unui factor de risc care a fost măsurat”, se arată în studiul publicat în revista medicală britanică “The Lancet” şi realizat în cadrul Global Burden of Disease.

Citeşte şi: Forţele aeriene ruse au tras la Kerci, în peninsula Crimeea – Black News

Acest vast program de cercetare, finanţat de Fundaţia Bill Gates, este de o amploare inegalabilă, implicând câteva mii de cercetători din majoritatea ţărilor lumii.

Prin urmare, acest studiu face posibilă cunoaşterea mai în detaliu a factorilor de risc în funcţie de regiunile lumii chiar dacă, în ansamblu, concluziile sale confirmă ceea ce se ştia deja: tutunul este de departe principalul element care a favorizat dezvoltarea unui cancer (33,9%), urmat de alcool (7,4%).


Concluziile studiului pledează pentru acordarea unui loc mai important prevenţiei în materie de sănătate publică, deoarece mulţi dintre aceşti factori de risc se referă la comportamente care pot fi schimbate sau evitate.

Cu toate acestea, peste jumătate din cazurile de cancer nu sunt atribuite unui anumit factor de risc, ceea ce arată că prevenţia nu este suficientă.

Citeşte şi: Explozii în apropierea unei baze aeriene ruse la nord de Sevastopol – Black News

Astfel, în opinia autorilor studiului, prevenţia trebuie însoţită de alţi doi piloni importanţi: un diagnostic suficient de precoce şi tratamente eficiente.

Într-un comentariu independent, publicat în aceeaşi ediţie a revistei “The Lancet”, doi epidemiologi, Diana Sarfati şi Jason Gurney, au susţinut aceste concluzii, estimând totodată că studiul subliniază importanţa prevenţiei. Ei au atras însă atenţia asupra preciziei estimărilor studiului, dat fiind faptul că strângerea datelor este supusă numeroaselor deficienţe în mai multe ţări. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.