StiripesurseȘtirile zileiO rudă a celor doi copii ale căror cadavre au fost...

O rudă a celor doi copii ale căror cadavre au fost descoperite în valize în Noua Zeelandă se află în Coreea de Sud (poliție)

Publicat:

O femeie considerată a fi ruda celor doi copii ale căror cadavre au fost descoperite în valizele cumpărate la licitaţie în Noua Zeelandă se află în Coreea de Sud, a anunţat, luni, poliţia din Seul pentru AFP , scrie news.ro

Săptămâna trecută, poliţia din Noua Zeelandă a anunţat că a descoperit cadavrele a doi copii cu vârsta cuprinsă între cinci şi zece ani în nişte valize cumpărate de o familie din South Auckland la o licitaţie dintr-un depozit.

Citește și :  Biden, Macron, Johnson şi Scholz cer securizarea instalaţiilor nucleare din Ucraina

Potrivit poliţiei neozeelandeze, copiii muriseră în urmă cu câţiva ani, ceea ce a îngreunat ancheta.

Poliţia sud-coreeană a anunţat, luni, că femeia de etnie coreeană, despre care se crede că este o rudă a copiilor, se află în prezent în Coreea de Sud.


”Confirmăm că se află în Coreea de Sud şi că este cetăţean din Noua Zeelandă de origine coreeană”, a declarat un oficial de poliţie sud-coreean pentru AFP.

Ea a ajuns în Coreea de Sud în 2018 şi nu există niciun indiciu că ar fi părăsit teritoriul de atunci, a adăugat el.

”Poliţia din Noua Zeelandă conduce această anchetă şi intenţionăm să cooperăm cu cererea lor”, a adăugat oficialul.

Poliţia analizează ore de filmări de supraveghere, dar este posibil ca momentele-cheie să fi fost şterse din cauza intervalului mare dintre data morţii şi descoperirea cadavrelor. Depozitul şi proprietatea în care au fost găsite valizele au fost examinate amănunţit de criminalişti.

Citește și :  Vladimir Kliciko: Luptele de la centrala nucleară Zaporojie ar putea duce la o catastrofă mult mai mare decât cea de la Cernobîl şi Fukushima

Autorităţile neozeelandeze au reiterat săptămâna trecută că familia care a făcut descoperirea macabră nu are legătură cu moartea celor doi copii şi este posibil să fi primit ajutor pentru a face faţă traumei la care au fost expuşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.