StiripesurseȘtirile zileiSoţul lui Nancy Pelosi, condamnat la 5 zile de închisoare pentru...

Soţul lui Nancy Pelosi, condamnat la 5 zile de închisoare pentru conducerea automobilului sub influenţa alcoolului

Publicat:

Paul Pelosi, soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, a fost condamnat marţi la 5 zile de închisoare şi 6.800 de dolari ca amenzi şi despăgubiri după ce a pledat vinovat în instanţă pentru conducerea automobilului sub influenţa alcoolului cauzatoare de vătămare corporală, transmite Reuters, potrivit agerpres

Paul Pelosi, în vârstă de 82 ani, care nu a fost prezent la citirea sentinţei, nu va fi însă încarcerat după ce judecătorul i-a scăzut din pedeapsă cele patru zile petrecute în detenţie după arestare, şi i-a ordonat să execute opt ore în serviciul comunităţii în contul zilei rămase, a indicat avocata sa, Amanda Bevins.

Citește și :  Macron îl asigură pe Lapid că un acord asupra programului nuclear iranian va ţine cont de interesele Israelului

Paul Pelosi, director al unui fond de investiţii, a fost arestat la sfârşitul lunii mai sub suspiciunea de conducere sub influenţa alcoolului după ce fusese implicat într-un accident rutier în aşa-numitul Ţinut al vinurilor din California.

Soţia sa Nancy se afla în acel moment în statul Rhode Island pentru a ţine un discurs inaugural la Universitatea Brown. Nancy şi Paul Pelosi sunt căsătoriţi din anul 1963.


Conform poliţiei rutiere, Paul Pelosi se afla la volanul un automobil Porsche, fabricat în 2021, şi încerca să traverseze o şosea când vehiculul său s-a ciocnit cu un Jeep condus de un bărbat de 48 ani. Niciunul din ei nu a fost rănit grav.

Potrivit unui acord încheiat cu procurorii, judecătorul Joseph Solga a acceptat ca Paul Pelosi să-şi recunoască vinovăţia doar la acuzaţia de conducere sub influenţa alcoolului cauzatoare de vătămare corporală.

Judecătorul a respins a doua acuzaţie, de conducere cu alcoolemie de peste 0,08 grame/decilitru, limita legală în California, şi vătămare corporală. Această acuzaţie, ca şi cea la care Pelosi a pledat vinovat, se pedepseşte cu cel mult un an de închisoare, a precizat un purtător de cuvânt al biroului procurorului.

Deşi a fost iertat de zile suplimentare de detenţie, Paul Pelosi a fost plasat timp de trei sub probaţiune şi a primit interdicţie pe un an de a conduce o maşină neechipată cu un dispozitiv care împiedică pornirea vehiculului când detectează alcool în aerul expirat.

Citește și : Cetăţeni norvegieni, printre victimele atacului comis într-un hotel din Mogadiscio

Soţul lui Nancy Pelosi a mai fost condamnat la plata unor amenzi de aproape 2.000 de dolari şi la despăgubiri de aproape 5.000 de dolari pentru şoferul celeilalte maşini, în contul cheltuielilor medicale şi al pierderilor de salariu.

Biroul procurorului a mai precizat că, pe baza condamnării primite, lui Paul Pelosi i-ar putea fi suspendat permisul de conducere timp de un an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un traficant de droguri, condamnat în lipsă, a fost prins și plasat în penitenciar

Un bărbat de 33 de ani, condamnat în 2017 la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost reținut în Chișinău. Potrivit...

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.