StiripesurseDiasporaLukaşenko ameninţă Occidentul cu un 'răspuns instantaneu', după ce a anunţat...

Lukaşenko ameninţă Occidentul cu un ‘răspuns instantaneu’, după ce a anunţat că avioanele belaruse pot fi echipate cu arme nucleare

Publicat:

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, care a anunţat vineri că avioanele Sukhoi SU-24 ale armatei belaruse au fost adaptate pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, a avertizat că va da un ”răspuns instantaneu” Occidentului în cazul vreunei acţiuni împotriva ţării sale, relatează agenţiile EFE şi DPA, potrivit agerpres

”Trebuie să ştie (în Occident) că niciun elicopter şi niciun avion nu-i va salva dacă ei continuă direcţia de confruntare”, a indicat Lukaşenko în faţa presei, afirmând că SUA, ca parte a NATO, deplasează în prezent tehnologie militară către estul Europei.

Citește și : Stare de urgenţă naţională în Pakistan

Preşedintele belarus a amintit că el şi omologul său rus Vladimir Putin au declarat odată că avioanele Sukhoi SU-24 vor fi convertite pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, iar acest program a fost acum realizat.

”Credeţi că vorbim ca să ne aflăm în treabă? Totul este pregătit”, a spus Lukaşenko, asigurând însă că el nu ameninţă pe nimeni şi a admis că nu există la ora actuală ameninţări pentru Belarus dinspre Polonia.


”Nu toţi sunt nebuni în Polonia. Chiar dacă (preşedintele polonez Andrzej) Duda şi-a pierdut minţile, militarii nu sunt proşti şi înţeleg care ar putea fi răspunsul”, a remarcat preşedintele belarus.

El a spus în continuare, făcând referire la alianţa ţării sale cu Rusia, că militarii ştiu că nu pot agrava relaţiile cu Belarus, ”întrucât aceasta presupune agravarea relaţiilor cu o uniune statală dotată cu arme nucleare”.

Citește și : Rusia ARDE ‘de pomană’ zilnic gaze în valoare de 8,4 milioane de lire sterline

”Dacă încep să creeze probleme sau ceva mai rău Belarusului, răspunsul va fi instantaneu”, a concluzionat el.

Belarusul susţine Rusia în războiul acesteia contra Ucrainei, teritoriul belarus fiind la începutul invaziei platforma de lansare a ofensivei ruse în nordul Ucrainei, zonă de unde între timp trupele ruse s-au retras pentru a se concentra în schimb pe estul şi sudul acestei ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.