StiripesurseDiasporaForţele ucrainene au repurtate 'succese' în trei zone din regiunea Herson

Forţele ucrainene au repurtate ‘succese’ în trei zone din regiunea Herson

Publicat:

Forţele ucrainene au repurtate ‘succese’ în trei zone din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, ocupată de trupele ruse, a declarat miercuri un oficial regional ucrainean, la două zile după ce Kievul a anunţat începutul unei contraofensive în sud pentru recucerirea teritoriului, în timp ce la Nikolaev (Mikolaiv) continuă să ardă silozuri de cereale în urma bombardamentelor din ajun, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Iuri Sobolevski, şeful adjunct al consiliului regional Herson, a declarat că trupele ucrainene au înregistrat succese în districtele Herson, Berislav şi Kahovka, dar a refuzat să ofere detalii.

Citește și : Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa sunt iar în creştere

‘Acum este momentul să susţinem forţele noastre armate… Dar nu este momentul să vorbim despre succesele concrete ale băieţilor noştri’, a spus el, pe fondul insistenţei armatei ucrainene de a se păstra o tăcere totală cu privire la ofensiva în derulare.

Sobolevski i-a îndemnat pe ucraineni să susţină forţele armate cu ‘tot ceea ce pot’ , întrucât ofensiva consumă o cantitate mare de resurse.


‘Chiar acum, dronele şi muniţia sunt utilizate ca nişte materiale consumabile’, a spus el.

Totodată, miercuri mai ardeau încă silozurile de grâne din oraşul Nikolaev, al doilea cel mai mare port din Ucraina, după ce au fost lovite în urma bombardamentelor ruseşti de marţi asupra zonei, a anunţat Serviciul ucrainean pentru situaţii de urgenţă, citat de Reuters.

‘Ca urmare a bombardamentelor de la Nikolaev, silozurile de grâne de la o facilitate de infrastructură din cartierul Korabelni au luat foc’, a anunţat miercuri serviciul de urgenţă pe Facebook. ‘Lupta împotriva incendiilor continuă’, potrivit serviciului, care a publicat fotografii ce arată găuri în acoperişurile metalice a cel puţin două silozuri şi echipe de pompieri stropind cu apă facilităţile avariate. O suprafaţă de 200 de metri pătraţi a fost afectată, a indicat acelaşi serviciu, fără a oferi mai multe amănunte.

La Nikolaev se află mai multe terminale de cereale importante, iar unele dintre ele au fost atacate în cursul invaziei ruse, denumită de Moscova ‘operaţiune specială militară’.

Ucraina a declanşat o contraofensivă în zonă, supusă unui bombardament constant în ultimele săptămâni, într-un efort de a redisloca trupele ruse din oraşul Herson (sud-est) şi de a le forţa să se retragă spre Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Exporturile de cereale ale Ucrainei s-au prăbuşit după ce Rusia a invadat ţara în 24 februarie şi a blocat porturile sale de la Marea Neagră, ceea ce a dus la o creştere bruscă a preţurilor la alimente la nivel mondial, provocând temeri privind o penurie de alimente în Orientul Mijlociu şi Africa.

Citește și : Platforma de socializare a lui Donald Trump, INTERZISĂ în Google Play

Trei porturi ale Ucrainei de la Marea Neagră – Odesa, Ciornomorsk şi Pivden (Sud) – au fost redeschise în cadrul unui acord semnat la 22 iulie de Moscova şi Kiev, cu medierea Turciei şi ONU, autorităţile ucrainene de resort afirmând că aceste porturi sunt capabile să încarce şi să trimită în străinătate 100-150 de nave de transport pe lună.

Oficialii ucraineni au declarat că vor, de asemenea, să deschidă portul din Nikolaev pentru exporturile de grâne.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.