StiripesurseȘtirile zileiA doua tentativă de lansare a misiunii Artemis 1 spre Lună

A doua tentativă de lansare a misiunii Artemis 1 spre Lună

Publicat:

Echipele Centrului Spațial Kennedy se pregătesc sâmbătă pentru o a doua încercare de lansare a a misiunii Artemis 1 spre Lună, în speranța că au remediat problemele tehnice care au împiedicat prima lansare , informează mediafax.

Racheta gigantică Space Launch System urmează să decoleze de la Cape Canaveral, Florida, dând startul ambițiosului program Artemis al NASA, scrie Reuters.

Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

Precedenta încercare de lansare, luni, s-a încheiat cu probleme tehnice care au forțat amânarea zborului fără echipaj. Testele au indicat că tehnicienii au reparat între timp o conductă de combustibil care prezenta scurgeri și care a contribuit la lansarea anulată de luni, a declarat vineri Jeremy Parsons, un director adjunct de program la centrul spațial.

Alte două probleme cheie ale rachetei propriu-zise – un senzor de temperatură defect al motorului și unele fisuri – au fost rezolvate spre satisfacția NASA, spunea Mike Sarafin, managerul misiunii Artemis.


Vremea este întotdeauna un factor suplimentar care scapă de sub controlul NASA. Cele mai recente prognoze anunțau o probabilitate de 70% de condiții favorabile în intervalul de lansare de două ore de sâmbătă, potrivit Forțelor Spațiale Americane de la Cape Canaveral.

Citește și : Episcopul grec Chrysostomos de Dodoni: ‘O femeie nu este violată fără să vrea’

 

Misiunea Artemis 1 are ca scop propulsarea, cu ajutorul rachetei gigantice Space Launch System, a capsulei Orion, fără echipaj uman, în jurul Lunii, pentru a verifica dacă propulsorul şi capsula aferentă sunt sigure pentru a opera zboruri viitoare cu echipaje de astronauţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.